Ranca. Transalpina. O zona superba, din ce in ce mai mediatizata in ultima vreme si care duce pe aproape orice iubitor de autoturism cu gandul la niste viraje superbe, scartait de roti si nu in ultimul rand, peisaje care iti taie respiratia. Si nu v-ati insela, toate sunt acolo.
Exista insa parti si mai putin placute, anume atitudinea oamenilor care se ocupa de turism in zona. Nu vreau sa discut despre acest aspect prea mult, ma rezum doar la atentionarea celor doresc sa mearga in zona. Si da, imi permit sa generalizez pentru ca pe durata celor 3 zile petrecute in zona am avut probleme cu sapte facilitati diferite de cazare sau servire a mesei. Pentru noi cel putin, noaptea de joi e scurta, iar ziua de vineri incepe mult inainte de rasarit. Dupa un lung si istovitor drum, ajungem la destinatie. Unii erau deja ajunsi, i-am asteptat si pe ceilalti. N-au reusit sa ajunga toti, insa va exista intotdeauna si o data viitoare. Seara de vineri avem program de voie: cazare, gratar si nelipsitele „politeturi” cu administratorii, iar sambata dimineata ne pornim spre Obarsia Lotrului, urmand a traversa cea mai spectaculoasa portiune din Transalpina.

Ne grupam si pornim in coloana organizata Mitsubishi-Subaru la drum. Pana sa ajungem, poposim pe vreo trei-patru platouri suficient de incapatoare pentru toate masinile prezente si realizam deja traditionalele poze de grup.
Pentru servirea pranzului poposim la o pastravarie din Obarsia Lotrului unde, din pacate, nu suntem feriti de mici incidente, pe care insa nu le lasam sa ne strice buna dispozitie. Pe drumul de intoarcere mai poposim pe un platou, iar cei cu dotari mai „offroad friendly” incearca si un platou situat la vreo 100 de metri mai sus. Revenim la cabana, cateva ore program de voie, timp in care se fac si proviziile pentru seara ce avea sa urmeze. Completam mici chestionare si primim din partea Casei Auto Iasi machete, rame foto, pelerine de ploaie si carti de colorat pentru juniorii pasionati de Mitsu, precum si trei plinuri de combustibil si multe odorizante din partea Rompetrol.

Socializarile continua pana aproape de dimineata. Parcarea este deasemenea linistita, cele doua marci japoneze convietuind in pace.
Ultima zi e dedicata refacerii si programului de voie. In principiu, se mai viziteaza imprejurimile si ne pregatim pentru drumul de intoarcere. Mai multe detalii si poze se gasesc aici.

Ei, si ne-am dorit socializare. Si evident, am primit. Din plin si mult peste asteptari. Sincer. Nu stiu zau cum s-au bucurat de drumul pana aproape de Cetatea Sighisoarei cei de prin alte colturi ale tarii, insa grupul vesel din Iasi a avut ceva tribut de platit Cheilor Bicazului pentru peisajele ce le-a avut de oferit. O galma nou-nascuta si un ornament pentru bara fata lipsa. Si cam atat cu partile mai putin placute.

Si acum sa deschidem lista cu cele bune. Cea mai reusita intalnire mitsu.ro de pana acum dupa cum mi-ar face placere sa o numesc, incepe vineri seara cand majoritatea membrilor anuntati au ajuns la locul cu pricina. Am hotarat sa fie o seara dedicata relaxarii si cunoasterii mai bine intre membri, prin urmare am deschis discutii care de care mai interesante si… diverse sticle. A doua zi incepe dis-de-dimineata cu micul dejun urmat de surpriza care „vine pe platforma”. Ne adunam, admiram, ne miram si dam fiecare o tura cu „troleibuzul”. Sau doua, daca tot e la superoferta. Distractia aproape ca se incheie, unii din noi mai sadici insa profita de ocazie si rapesc pret de cateva momente si ASX-ul ajuns mai mult sau mai putin intamplator pe acolo. Ce sa le faci, doar sunt la pachet!

Stabilim apoi repede un plan de bataie pentru o deplasare prin imprejurimi. Recunosc, e dat la un moment dat putin peste cap din cauza unui drum forestier impracticabil, insa ingeniozitatea grupului gaseste rapid solutia salvatoare. Cautam un popas care sa ne ofere suficient spatiu si o panorama demna de o sedinta foto care sa corespunda exigentelor, o finalizam suficient de repede cat sa o luam la goana teferi si neatinsi de ploaie.

Acest mic inconvenient se rezolva dupa ce se dau doua-trei telefoane (stiam eu ca e bine sa ai si ceva cunostinte mai sus-puse), apoi poposim la Castelul  Bethlen din localitatea mureseana Cris. In prag de consolidare, insa absolut superb. Ii ascultam povestea, il admiram, incep sa spun o rugaciune in gand ca doar Duminica e extragere si ma gandesc ca nu mi-ar sta rau in postura unui aristocrat medieval. Ma trezesc la realitate, ne retragem la Pensiunea Danes sa mai luam cate o gustarica, sa abuzam de piscina si sa ne pregatim pentru gratarul ce era planificat pentru cina.

Cina se desfasoara la pachet cu genul de socializare cu care ne-am obisnuit deja, iar ultimii „supravietuitori” reusesc sa identifice cararile spre camere odata cu lumina rasaritului. In ultima zi program de voie. Refacere, racoritoare, cafea si piscina. Apoi usor-usor incepem sa ne retragem pe la casele noastre, cu dorinta de a ne revedea cat mai curand si de ce nu, in numar mai mare.

Capac!