Revista Presei - Mitsubishi News -

Generalitati vis-a-vis de automobilele Mitsubishi
Scrie răspuns
Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 917
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Mar Ian 17, 2023 9:28 am

RCA, schimbare 2023: Șoferii din orașele mari și aglomerate, cu accidente multe și prețuri ridicate la service-uri, vor plăti o asigurare mult mai scumpă
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a modificat legislația, la solicitarea Comisiei Europene, care a deschis o cauză de infrigement la adresa României, și, astfel, a oferit mai multă libertate în stabilirea tarifelor RCA. Rezultatul? În calculul asigurării obligatorii au fost incluse și alte criterii, pe lângă vârsta șoferului și capacitatea cilindrică a motorului.

Modificările presupun, pe lângă altele, ca șoferii care conduc în localități mai puțin riscante din punctul de vedere al numărului și severității accidentelor rutiere, în principal orașe mici și comune, să plătească un RCA mai ieftin.

Concret, conform unui model de calcul realizat de studiifinanciare.ro, dacă un șofer de 49 de ani care conduce o mașină cu cilindree de 1,4 litri în orașul Gherla din județul Cluj ar plăti aproximativ 802 lei pentru o poliță RCA, un șofer cu aceleași referințe, dar care conduce în orașul Cluj - Napoca, plătește în jur de 1.300 de lei.

”Într-o altă comparație, un șofer cu vârsta între 30 și 35 de ani care conduce în Odorheiu Secuiesc va plăti aproape la jumătate față de un șofer cu aceeași vârstă din Constanța, ambii conducând un automobil cu capacitatea cilindrică între 1,8 și 2 litri. Mai exact, șoferul din Constanța ar da peste 3.000 de lei pe o poliță RCA, în timp ce șoferul din Odorheiu Secuiesc plătește în jur de 1450 de lei”, mai arată sursa citată.

Șoferii din orașele mari plătesc un RCA mult mai scump din cauza numărului mare de accidente, dar și din cauza prețurilor reparațiilor percepute de service-uri. Această diferențiere vine ca urmare a liberalizării complete a pieței din perspectiva dreptului asigurătorului de a stabili prețurile.
https://www.dcnews.ro/rca-schimbare-202 ... 02066.html

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 917
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Lun Feb 06, 2023 9:12 am

EXCLUSIV Titi Aur, top trei sfaturi de condus pe timp de iarnă: Foarte mulți au impresia că filtrul de polen este acolo doar ca să îi protejeze de polen


Titi Aur a oferit mai multe sfaturi de condus pe timp de iarnă în cadrul emisiunii "DC Conducem" cu Florin Răvdan. Fostul pilot de raliuri a fost rugat să prezinte un top 3 sfaturi utile pentru șoferi.

"În primul rând trebuie să știm de la celebra vorbă că iarna nu-i ca vara. Primul lucru la care ne așteptăm în condiții de iarnă este aderența mai mică. Chiar și dacă asfaltul este uscat și curat, doar faptul că este mai rece înseamnă aderență mai mică. În termeni tehnici, de la +6 grade în jos trebuie să îți montezi anvelope de iarnă De ce? Pentru că anvelopa de iarnă, cauciucul de iarnă spus popular, are aderență mai bună chiar dacă este uscat și curat. Cu cât condițiile mai vitrege, adică apare un umezeala, apare apa, în sensul de ploaie mai puternică, apare gheața, apare zăpada, apare poleiul, cu atât anvelopa de iarnă este mai importantă.

Temperatura la care trebuie să schimbăm anvelopele
Peste 6 grade în sus, temperatura asfaltului, anvelopa de vară are aderență mai bună. Este foarte adevărat că în jurul a 4-6 până la 8 grade sunt comparabile, dar când vine iarna ne montăm anvelope de iarnă pentru că avem aderență mai bună, indiferent de condiții. Foarte mulți confundă în acest aspect temperatura aerului cu asfaltului și vine de multe ori întrebarea: Dar ce fac dacă într-o zi sunt 10 sau 12 grade, sau cum a fost săptămânile trecute cu 15-20 de grade chiar în ianuarie? Îmi pun anvelope de vară? Răspunsul este categoric nu pentru că în primul rând temperatura asfaltului, a solului, nu variază atât de repede cum variază temperatura aerului. Pământul are o inerție termică mare, adică vine căldura, iar pământul se încălzește mai târziu, sau invers, vine frigul, iar pământul se răcește mai târziu. Și atunci noi trebuie să ne referim de fiecare dată la temperatura asfaltului în mod special.

95% din întreținerea anvelopelor este presiunea
Deci, în primul rând anvelope, deci anvelopele sunt foarte importante pentru că mașina noastră cât stă pe drum are contact cu drumul, echivalentul la patru palme aproximativ. Cât e de mare roata aia și avem acum roți din ce în ce mai mari, roata este mare, dar practic suprafața ei de contact este mică sau relativ mică, dacă ne gândim la cât de mare e mașina și la cât contact avem. Și atunci echivalentul a patru palme cu care stăm pe drum ar trebui să ne gândim să ne facem să fim cât mai eficienți. Cum facem asta? Pe de o parte prin calitatea anvelopei.

Deci, în primul rând trebuie să fie adecvată anotimpului, pe urmă încercăm să ne luăm anvelope cât mai de calitate pentru a avea aderența și priza la sol cât mai bună și pe urmă să o întreținem corect. 95% din întreținere este presiunea. Presiunea în anvelopă trebuie să fie presiunea corectă pentru că dacă o avem mai mare sau mai mică, anvelopa fie va călca numai pe mijloc, fie va călca pe lateral și se va uza, dar sigur nu vom avea aderența foarte bună.

Mulți spun că deși au anvelope mai vechi, mai uzate, ei sunt șoferi mai liniștiți, nu merg tare, nu ajung la limită. De multe ori e adevărat, dar în momentul în care îți iese un copil în față, ai apreciat greșit o distanță de fânare sau un viraj, atunci ajungi la limită fără să îți propui asta și până la urmă toată pregătirea ta se duce la sol prin această anvelopă.

Alte două sfaturi foarte importante
Deci în primul rând pentru iarnă trebui să vorbim despre aceste anvelope, dar nu doar atât, sunt multe alte lucruri pe care trebuie să le fac iarna altfel decât vara. Trebuie să mă gândesc că pot ajunge să rămân blocat și atunci plec cu rezervorul plin (...). Am nevoie și ca mașina să fie pregătită și din alte puncte de vedere.

Vă dau iar un exemplu de care oamenii nu țin cont în general: acel filtru de polen. Foarte mulți au impresia că filtrul de polen este acolo doar ca să îi protejeze de polen, lucru adevărat, dar nu se ține cont că și iarna este foarte important pentru că aerul care îmi intră în mașină intră prin acel filtru și dacă el nu este curățat sau nu este schimbat la timp va intra aerul mai greu și voi aburi mașina, iar asta îți reduce vizibilitatea", a explicat Titi Aur la DC NEWS.
https://www.dcnews.ro/titi-aur-top-trei ... 04376.html

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 917
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Mar Feb 07, 2023 9:21 am

Detaliile „reechilibrării” Alianței Renault Nissan. Luca de Meo: "Renault nu renunță la 43%, ci trece de la 0 la 15%. La fel și Nissan”. Mitsubishi, investitor-surpriză în Ampere

Conferința de presă susținută de cei trei lideri ai companiilor Renult, Nissan și Mitsubishi a adus o mulțime de detalii și lămuriri legate de acordul semnat pentru reașezarea raportului de forțe și a acțiunilor deținute între companii. „Mitsubishi a anunțat surprinzător că vrea să investească în Ampere” a anunțat Luca de Meo, care a spus că „asta înseamnă că proiectul este atractiv”. Nissan era deja de acord, în urma negocierilor, să devină acționar al viitoarei companii dedicate mașinilor electrice, denumită generic „Ampere”. De altfel, intervențiile lui Takao Kato, CEO al Mitsubishi Motor, au destins atmosfera, atât prin faptul că executivul japonez pronunță cu dificultate în engleză, dar și pentru că a spus lucruri care i-au determinat pe ceilalți doi să zâmbească. Kato a lăsat să se înțeleagă, printre altele, că nu a făcut parte din negocierile și acordul semnat de Renault și Nissan, dar va beneficia de efectele acestuia. CITEȘTE ȘI Poștașii au primit ATV-uri. "Nu le-a vrut nimeni, a trebuit să insistăm, efectiv, să le preia" Discuțiile s-au axat însă pe explicațiile solicitate de analiștii prezenți în sală referitoare la motivele schimbării raportului de acțiuni. Una din întrebările ceva mai dure a fost primită mai greu de șefii celor trei companii. „Ce nu puteau companiile să facă la 43% și vor putea face la 15? Nu este oare un pas pentru destrămarea Alianței?”. „Cred că este mai degrabă o opinie, nu o întrebare”, a spus Luca de Meo, ușor deranjat, și a continuat: „Din acest motiv o să-ți spun și eu opinia mea”. Șeful Renault a explicat că pachetul de acțiuni pe care compania franceză îl avea la Nissan nu-i oferea prea multe drepturi. „Renault nu își reduce pachetul de la 43 la 15, ci se mută de la 0 la 15. Nu era nimic pentru noi la 43%. La fel și pentru Nissan. Amândoi ne mutăm de la 0 la 15%”. Ceea ce a dezvăluit Luca de Meo este faptul că Renault nu avea drepturi de vot în AGA Nissan, ci doar dreptul de a numi director și, evident, de a încasa dividende. Președintele Renault, Jean Dominique Senard, prezent în conferință, a confirmat această situație. „Am fost primul dintre acești domni care s-a confruntat cu situația ciudată din contractele dintre cele două companii. Nissan avea 15% și nu avea niciun drept de vot la Renault, ceea ce este frustrant. Eu eram reprezentant Renault în board-ul Nissan și nu aveam dreptul să spun nimic”. CITEȘTE ȘI GRAFIC Mașinile vechi aflate pe șosele - peste jumătate din totalul automobilelor, contribuția lor la poluare este chiar mai mare. Constructorii auto cer UE să elimine mașinile Euro 1 - Euro 5 în loc să introducă Euro 7 Referitor la participarea în Ampere, Nissan a decis să investească „până la 15%”, situație care se va concretiza după ce planul de creare și listare a acestei companii va fi finalizat de echipa Renault care lucrează la acesta. „Nu are nicio legătură înființarea Ampere cu reechilibrarea Alianței. Nu avem nevoie de bani pentru Ampere, are finanțarea asigurată. Geely nu va intra pe teritoriul Ampere”, a mai spus De Meo. Și Makoto Uchida, CEO al Nissan, a explicat că noua înțelegere dintre cele două companii nu înseamnă „o plecare a Nissan din Alianță”, ci deschiderea de noi oportunități. Ce aduce nou acordul dintre Renault și Nissan, din punct de vedere al beneficiilor: Fiecare companie va fi liberă să aibă propriile inițiative industriale, iar partenerii vor fi liberi să investească în ele, dacă le consideră importante, fără a fi obligați să facă acest lucru. „Nu mai e ca înainte, când cineva de sus dicta cum să se facă lucrurile. Unul zicea că face roșu, celălalt galben, iar cineva spunea «faceți portocaliu amândoi». Acum unul face un roșu frumos, celălalt un galben pe care îl poate transforma în aur și îl poate vinde mai bine”, a explict Luca de Meo, în mod plastic, printr-o aluzie la vremurile în care Carlos Ghosn conducea în mod dictatorial cele două companii, inclusiv Alianța. Renault și Nissan vor să-și extindă numărul de modele care utilizează platforme comune la 80% din portofoliu, de la 60% câte sunt azi. Pentru asta, sunt vizate mai multe proiecte, în special pe unele piețe cu potențial de dezvoltare, cum sunt America Centrală și de Sud sau India. Un pick-up de jumătate de tonă, adică exact pe segmentul Duster Pick-up/Oroch, va fi produs de Renault în Argentina, inclusiv sub sigla Nissan. Nissan va produce un model Renault în Mexic, o piață de pe care Renault a ieșit acum 20 de ani. În India, mai multe proiecte ar putea să contribuie la relansarea alianței pe această piață, dar și prin producția de mașini ieftine destinate exportului. Iar aici este vorba și despre un model electric de segment A, care ar putea marca o nouă generație a Daciei Spring. În legătură cu proiectul Horse, care a însemnat desprinderea producției de motoare termice de activitatea principală, Luca de Meo a spus că „a descoperit o urgență”, făcând referire la interdicția, din 2035, a acestor motoare în Europa. „Nu puteam să așteptăm 31 decembrie 2034, ca să luăm măsuri. Așa am făcut parteneritul cu Geely, după ce am identificat sinergia de productivitate”. Șeful Renault a confirmat că „Nissan și Mitsubishi nu vor intra în Horse”, dar a precizat că vor deveni clienți ai acestei companii, pentru că „vor beneficia de sinergii și costuri de producție mai bune”. CITEȘTE ȘI Nissan va investi în divizia electrică a Renault și va avea 15% drepturi de vot în compania franceză. Noi proiecte de vehicule anunțate de cele două companii Dintre replicile lui Luca de Meo, care a fost evident că a condus negocierile și conferința de presă, fiind artizanul acestei reechilibrări radicale a Alianței, am mai remarcat răspunsul la întrebarea „cât va investi Nissan în proiectele cu Renault”: „Nu o să cad în capcană și să vă dau astăzi cifre”. Un răspuns similar a fost și la întrebarea „la cât ați evaluat Ampere?”: „Nu eu fac prețul, ci piața, vom afla la momentul lansării IPO. Am făcut însă o evaluare dar nu-mi permit să dezvălui aceste cifre ca să influențez piața”. Reechilibrarea de acțiuni din Alianță se va face prin trecerea unui pachet de 28,4% din acțiunile Nissan, deținute de Renault, sub patronajul unui Trust, care va exclude majoritatea drepturilor curente ale acționarilor, dar va menține câteva dintre acestea, inclusiv numirea de directori și, evident, distribuirea de profit. Renault va urma să vândă acțiunile deținute de Trust, dar fără nicio condiționare de timp, preț sau alte criterii. Nissan va avea drept de preemțiune, pentru sine sau pentru terți desemnați. Toate aceste prevederi fac parte din acordul semnat de Renault, Nissan și Mitsubishi, care va înlocui acordurile anterioare ale Alianței.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit ... e-21008071

thehealthreview01
EVO I
Mesaje: 1
Membru din: Joi Mar 02, 2023 8:39 am
Localitate: USA
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de thehealthreview01 » Joi Mar 02, 2023 8:41 am

Thank you for sharing this information with us.

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 917
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Joi Mar 09, 2023 9:36 am

Mitsubishi încheie 2022 cu creșteri spectaculoase și se pregătește pentru un an fiscal record
Mitsubishi pare că se redresează tot mai rapid, după perioada de declin din anii post-Ghosn. Compania a anunțat o creștere de aproape 30% a veniturilor în ultimul trimestru al anului 2022, cu o triplare a profitului operațional, în pofida scăderii vânzărilor. Mitsubishi a încheiat trimestrul al treilea al anului fiscal 2022 – 2023 cu 204.000 de vehicule livrate, în scădere față de trimestrele anterioare și față de perioada similară din 2021, dar a reușit să obțină o creștere importantă a veniturilor și a profitului operațional. Veniturile totale din vânzări au urcat la 647,1 miliarde yeni (4,6 miliarde euro), în trimestrul septembrie – decembrie, iar profitul operațional s-a ridicat la 69 de miliarde yeni (aproximativ 500 milioane de euro). Pe cele trei trimestre ale anului fiscal (1 aprilie 2022 – 31 decembrie 2022), veniturile Mitsubishi Motors au fost de 1.805 miliarde yeni (12,8 miliarde euro), în creștere cu 27% față de anul anterior, iar profitul operațional aproape s-a triplat (creștere de 175%), la 153,7 miliarde yeni (un miliard euro), cu o marjă operațională de 8,5%, mai mult decât dublu față de anul anterior.Compania spune că a înregistrat creșterile cu ajutorul creșterilor de volume pe anumite piețe, a îmbunătățirii mixului prețurilor, dar și printr-o reducere a costurilor activităților de vânzare. De asemenea, o reducere a costurilor de achiziții a adus peste 26 de miliarde de yeni. De cealaltă parte, creșterea prețurilor la materii prime, creșterea cheltuielilor de producție și a costurilor de transport au tras în jos rezultatul net al companiei. Vânzările au avut o evoluție diferită de la o piață la alta. La nivel global, scăderea a fost de 8%, cu un total de 630.000 de vehicule pe cele trei trimestre, însă scăderile care au influențat rezultatul au fost în Europa, cea mai mare, de 45%, la 52.000 de vehicule, aproape jumătate față de anul anterior, pe fondul reducerii gamei de produse și a contracției pieței pe ansamblu, în China (-40%), aici volumul scăzând la un nivel critic, de 39.000 de vehicule, și în America de Nord (-16%), la un volum total de 97.000 de vehicule. Regiunea ASEAN rămâne cea mai mare piață a mărcii, cu 196.000 de vehicule și o creștere de 9%.
Pentru finalul anului fiscal, la 31 martie 2023, Mitsubishi prognozează venituri de 2,5 miliarde yeni, în creștere cu 22% față de anul anterior, cu un profit operațional aproape dublu (+95%), respectiv 170 miliarde yeni, în timp ce vânzările sunt estimate în scădere cu 8%, la 866.000 de unități. Mitsubishi, al cărei principal acționar este Nissan, a început o restructurare importantă a activității sale în urmă cu trei ani, mizând pe reducerea costurilor, reducerea amprentei industriale și concentrarea pe profitabilitate, în locul volumului. De la vârful de vânzări din 2018, de 1,2 milioane de vehicule, marca a pierdut aproape 400.000 de vehicule, după ce în 2020 a trecut prin cel mai slab an al său, din ultimul deceniu, cu pierderi de peste 300 de miliarde yeni. În urma restructurării, anul fiscal 2022 ar putea aduce un profit mai mare decât cel din 2018, cu numai 75% din volumul vândut la nivel global.
https://www.profit.ro/povesti-cu-profit ... d-21004260

Scrie răspuns

Înapoi la “Generalitati”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 0 vizitatori