Tamponul Contrabalans

Utilizare, opinii, probleme si reparatii pentru Mitsubishi Carisma
Avatar utilizator
taxare
EVO I
Mesaje: 0
Membru din: Lun Dec 15, 2008 1:20 am

Mesaj de taxare » Lun Oct 15, 2012 11:02 pm

Salut! Apelez la voi cu o poveste destul de lunga, dar daca cineva s-a mai confruntat cu problema asta, sau are o idee despre ce poate fi vorba, m-ar ajuta enorm. Masina este Mitsubishi Carisma 2001, DI-D, daca are vreo relevanta.

Acum multe luni, se auzea o bataie pe partea din mijloc a masinii, o pocnitura ca un ciocanit direct proportional cu turatia/rotirea rotilor. Am fost in vizita la un service specializat pe cutii de viteze, a spus ca este tamponul contrabalans. Dupa un timp zgomotul a disparut si masina a mers rotund.

Acum doua saptamani, am plecat spre Constanta, si pe autostrada la km 50 a inceput sa trosneasca, sa bata si sa aiba masina joc in volan de parca mergeam pe sute de denivelari. M-am intors cu platforma acasa, am lasat masina la mecanic, am schimbat capatul de planetara la roata pe partea dreapta. Am luat masina, am mers cu ea cateva zile (am ridicat-o marti) si dupa aceea usor usor (vineri) a inceput sa bata iarasi (din ce in ce mai puternic), pana cand sambata si-a revenit la starea in care o oprisem pe autostrada.

Am mers iarasi la mecanic sa vedem despre ce e vorba. A dat jos ambele capete de planetara, a zis ca sunt in regula si le-a pus la loc, si ca problema e din cutia de viteze. Am ridicat masina tot luni sau marti si pana sambata a mers ca unsa, cand iarasi a inceput incet incet sa capete joc/bataie. Subliniez iar ca acest defect isi revine treptat, poate are vreo relevanta.

Am fost si la alt mecanic ce mi-a spus ca tamponul contrabalans trebuie schimbat (lucru stiut de mine de altfel). Dar cand am fost la el, masina mergea perfect si nu si-a putut da seama de zgomot.

Astazi, in plina reprezentatie, am fost la un service unde au urcat-o pe un elevator, mi-au spus ca tamponul este zdrente si ca trebuie schimbat.

Problema mea este urmatoarea : poate tamponul contrabalans sa imi faca probleme asa mari? Din cate mi-au spus/aratat cei de astazi, daca tamponul contrabalans nu asigura pozitia corecta a cutiei, planetarele nu sunt aliniate si pot avea si joc (jocul de volan uneori mai e insotit uneori si de un fel de excentricitate), batai si tot tacamul. Totodata, a tras cu o ranga de piese ca sa vada daca au joc, si culmea, iarasi si-a revenit pentru o perioada masina.

Intre timp, de sambata am comandat tamponul, dar totusi nu sunt convins ca fix asta e problema. Desi nu ma pricep extraordinar, ceva in cutie nu imi imaginez ca poate sa fie, pt ca imi imaginez ca un pinion rupt/o piesa metalica din cutie rupta nu imi mai permitea schimbarea vitezelor (care merge perfect) si nu isi revenea in momentul in care umblii la capetele de planetara de la roata. Dupa cum am spus, e ceva ce se slabeste/relaxeaza/detensioneaza in timp/mers, sau cel putin asa pare sa fie.

Imi cer scuze pentru postul lung, si multumesc anticipat.

Avatar utilizator
andrei
Mesaje: 0
Membru din: Sâm Apr 21, 2007 3:24 am
Contact:

Mesaj de andrei » Mie Oct 17, 2012 9:12 am

Salut,
nu iti pot da o explicatie din punct de vedere mecanic, insa faptul ca trei persoane diferite au ajuns la acelasi diagnostic scad mult sansele de a nu fi aceasta cauza defectiunii. Plus ca si explicatia celor din urma pare destul de plauzibila si logica, asa ca eu zic ca nu ai de ce sa iti faci griji.

Avatar utilizator
taxare
EVO I
Mesaje: 0
Membru din: Lun Dec 15, 2008 1:20 am

Mesaj de taxare » Sâm Oct 20, 2012 2:02 pm

Salut, multumesc pentru raspuns insa ce ma interesa era fix partea mecanica/tehnica Sunt intr-adevar 3 pareri, din care 2 sunt de genul "da, ai tamponul contrabalans facut zdrente" si a 3a este "s-ar putea sa fie de la tamponul contrabalans pentru ca bla bla bla, si daca nu, e de la cutie". Asa ca in continuare, fenomenul fizic nu mi se pare valabil si as fi vrut sa stiu cum este practic posibil ca ce mi-au spus de la service sa fie cauza problemei.

Avatar utilizator
razvante
Mesaje: 0
Membru din: Mar Noi 01, 2011 5:14 am

Mesaj de razvante » Sâm Oct 20, 2012 8:01 pm

Sincer mie imi suna a piulita slabita a vreunui tampon. Daca ai posibilitatea sa te uiti pe net cum vin tampoanele motorului, le poti verifica tu cum sunt stranse si in ce stare sunt. Daca ai nevoie de o a4a parere am un mecanic priceput si iti pot da contactul lui.

Inca o intrebare, in momentul in care accelerezi sau decelerezi, daca tii mana pe schimbatorul de viteze simti sa se miste si sa revina? Daca da, sunt sanse sa fie ceva pe la cutie, daca nu e posibil sa fie unul din tampoanele motorului.

Avatar utilizator
taxare
EVO I
Mesaje: 0
Membru din: Lun Dec 15, 2008 1:20 am

Mesaj de taxare » Dum Oct 21, 2012 12:14 pm

Nu, schimbatorul nu da niciun semn de probleme. Intra normal in trepte, nu tinde sa sara sau sa se miste si sa aiba joc maneta, partea de schimbat viteze e complet normala. In schimb, cand accelerez, bataile se aud diferit fata de cum se aud atunci cand decelerez, la fel ca si in cazul in care am piciorul pe ambreiaj. In opinia mea, asta e iarasi o chestie dubioasa, desi repet, nu ma pricep extraordinar, dar daca ar fi tamponul (o piesa cu mult cauciuc practic, cred), de ce atatea nazuri in functie de cum e angrenata cutia?

Pe net am doar o poza cu tampoanele si codurile lor, dar chiar si asa, daca mecanicii isi prind urechile, eu cu atat mai putin nu cred ca rezolv ceva daca ma bag sub ea In orice caz, am dat comanda de tamponul fata luni, astept sa vina si sa il montez, daca tot am probleme iti las un mesaj, multumesc.

Avatar utilizator
razvante
Mesaje: 0
Membru din: Mar Noi 01, 2011 5:14 am

Mesaj de razvante » Mar Oct 23, 2012 10:36 am

Pentru putin. De curiozitate cat a costat tamponul?

Avatar utilizator
taxare
EVO I
Mesaje: 0
Membru din: Lun Dec 15, 2008 1:20 am

Mesaj de taxare » Mar Oct 23, 2012 8:37 pm

Este 475 RON tamponul fata si 400 RON cel spate. Momentan astept si al doilea tampon, pentru ca in momentul in care am ajuns la service mi-au spus ca nu se potrivesc, si am constatat ca am facut o oarecare greseala si am comandat tamponul fata, iar mie imi trebuia cel din spate. Partea buna e ca si cel din fata e zdrente, si e de preferat ca amandoua sa fie schimbate in acelasi timp ca sa nu transmita socuri suplimentare si sa se rupa reciproc. Asa ca momentan mai astept cateva zile pana cand aflu daca investitia se justifica.

Avatar utilizator
taxare
EVO I
Mesaje: 0
Membru din: Lun Dec 15, 2008 1:20 am

Mesaj de taxare » Mar Oct 30, 2012 8:46 pm

Am schimbat ambele tampoane. Bataile persista. Nu mai sunt asistate de o bataie metalica simtita sub masina ce-i drept, dar bataia si jocul inca sunt prezente. Masina e iarasi la mecanic pentru verificarea planetarelor. Eu nu mai am niciun fel de inspiratie, si se pare ca nici mecanicii. Astept in continuare idei sau propuneri. Multumesc.

Scrie răspuns

Înapoi la “Mitsubishi Carisma”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori