vrei sa spui ca nu ai terminat cea de-a treia facultate.
dai un ban... dar cand copilu' tau va fi intrebat la scoala ce e tasu' o sa poata sa spuna "academician doctor inginer"
eeee ? )
se merita, nu ?
fulltelectual!
Discutii libere
.... daca am abandonat o se pune !?!?
Acum 3 ani incepusem si eu la insistentele parintilor "FACULTATEA". Din pacate, n am rezistat prea mult, mi am dat seama ca era timp irosit, nu realizam decat un schimb intre o diploma si 4(patru) ani din viata mea.
Din fericire, m am trezit la timp, nu am asteptat sa fiu dat afara din facultate ci am plecat eu de buna voie.
In 2005 am inceput o mica afacere cu 1 000 de lei noi sau 10 milioane vechi. Ce s a intamplat?! simplu, astazi, eu, care nu aveam mai nimic, conduc in continuare acea firma iar in ultimul an 2007-2008 am avut un rulaj de 3 miliarde.
Morala ?!? Oare in anul 3 la facultate as fi castigat la fel de mult???? sau dupa 30 de ani de la terminarea ei??? Nu voi afla asta niciodata.....
Ca o ironie a sortii din 8 angajati 6 si au dat si licenta... ... ....
Acum 3 ani incepusem si eu la insistentele parintilor "FACULTATEA". Din pacate, n am rezistat prea mult, mi am dat seama ca era timp irosit, nu realizam decat un schimb intre o diploma si 4(patru) ani din viata mea.
Din fericire, m am trezit la timp, nu am asteptat sa fiu dat afara din facultate ci am plecat eu de buna voie.
In 2005 am inceput o mica afacere cu 1 000 de lei noi sau 10 milioane vechi. Ce s a intamplat?! simplu, astazi, eu, care nu aveam mai nimic, conduc in continuare acea firma iar in ultimul an 2007-2008 am avut un rulaj de 3 miliarde.
Morala ?!? Oare in anul 3 la facultate as fi castigat la fel de mult???? sau dupa 30 de ani de la terminarea ei??? Nu voi afla asta niciodata.....
Ca o ironie a sortii din 8 angajati 6 si au dat si licenta... ... ....
Andrei Plesu in Japonia
Orice calatorie e o experienta a diversitatii. Dar foarte putine mijlocesc saltul de la diversitate la diferenta. Una e sa te misti ?n variatiunile multiple ale aceleiasi teme, alta este sa te simti catapultat pe o alta planeta.
Ca, de pilda, c?nd calatoresti ?n Japonia. N-am fost niciodata ?n Africa, ?n Australia sau ?n Caraibe. Pentru mine, Japonia ram?ne, de aceea, tot ce poate fi mai altfel, mai neasimilabil, mai "strain". Te poti simti strain ?n Indonezia, parcurg?nd drumul de la Jakarta la Jojakarta, asa cum se simte strain orice european "civilizat" ?ntr-o enclava arhaica si, pe deasupra, asiatica. Te poti simti strain ?n bucataria chineza, ?n coloritul, moravurile si inocenta americane, sau ?n expresia lingvistica a Ungariei vecine, din care nu poti selectiona nimic c?t de c?t familiar. ?n Japonia ?nsa alteritatea e radicala.
Te misti ?n spatiul unei alte umanitati, al unei lumi paralele. Nimic nu seamana cu ce stii. Nici macar asemanatorul...
N-am sa fac demonstratii pretentioase, de morfologia culturii. Nu Spengler, nu Frobenius, nu Blaga... Am s-o iau de jos, de la obiceiuri curente, de la cum stai la masa si cum duci la gura, de la bai si closete.
Trebuie sa ?ncep prin a recunoaste ca baile s?nt, ?n mai toate hotelurile lumii, suficient de diversificate tehnic ca sa ceara, odata ce te-ai instalat, c?teva momente de studiu si acomodare. Caldul si recele, cada si dusul, reglajul jetului, plus tot felul de mici ingeniozitati si nuante locale tin spiritul ?n alerta si produc, ?n faza inaugurala, accidente mai mult sau mai putin picante: te uzi, te arzi, te sperii.
Fata de ceea ce poti pati ?n Japonia, toate acestea s?nt ?nsa bagatele, mofturi. Am avut parte, de pilda, ?ntr-un hotel hiper-modern, de o experienta unica: closetul avea aspectul unui scaun de cosmonaut, cu spatar reglabil, brate late acoperite de micro-computere, beculete albastre si rosii, ?n perpetua scintilatie, si orificii amplasate scandalos, ?n cele mai menintatoare unghiuri.
Obiectul m-a confiscat definitiv, de?ndata ce am intrat ?n baie. L-am cercetat ?ndelung, ca pe o finalitate fara scop, terorizat totusi de ideea ca scopul poate oric?nd sa apara, ca un imperativ categoric. Atractia maxima o reprezentau, fireste, numeroasele butoane de pe bratele scaunului, ?nsotite de inscriptii ?n japoneza. Am reflectat c?teva clipe, am evaluat riscurile si, ?n cele din urma, m-am aruncat ?n necunoscut. ?n fapt, necunoscutul s-a aruncat asupra mea, ca o ghionoaie isterica, ca un balaur multicefal. Odata pornit, mecanismul functiona - ca progresul ?nsusi - dupa legi fatale. ?ntr-o clipita, ?ntreaga baie a devenit un amplu spectacol de sunet si lumina. Eram ?nconjurat de arteziene torentiale, de tipurituri si haiku-uri indescifrabile, de complexe miscari de revolutie si rotatie. Nu doar closetul raspundea incultelor mele comenzi, ci toate robinetele ?ncaperii, oglinzile, peretii, pardoseala. Proportiile odaii, eclerajul, ?nclinatia obiectelor anexe, toate se modificau imperturbabil, sub privirile mele amar?te, filtrate de incontrolabile perdele de apa..
Am simtit, ?mpietrit ca ma ?ndrept spre un final imprevizibil. Mi se parea ca de acest closet, de electronicul sau delir, depinde brusc soarta omenirii. Ca pot declansa cutremure, inundatii, ploi de meteoriti, glaciatiuni. Ca, poate, fara sa vreau, am dat peste misterul facerii ?n cea mai pura (si sordida) varianta materialist-dialectica: o st?ngace apasare pe butonul gresit, ?ntr-un originar closet galactic. Din fericire, la un moment dat, toata harmalaia a ?ncetat.
Am stat un timp nemiscat, ca sa nu st?rnesc vreo recidiva, si m-am retras apoi, sf?rsit, ?n dormitor, unde atmosfera era pasnica: numai, sub pat, o lumina spectrala, care ?ti lumina papucii ori de c?te ori lasai picioarele sa-ti at?rne perpendicular pe mocheta. S-ar zice ca fata de acest abuz tehnologic closetele traditionale s?nt de o paradiziaca simplitate. Nu ?n Japonia.
?n programul calatoriei mi-a fost introdusa, ca o favoare, ca un deliciu pitoresc, si o noapte la un foarte scump hotel traditional. Regretatul meu amic, Theodor Enescu, pe atunci director al Muzeului National de Arta, a fost prima victima a acestui episod. L-am pierdut, scurt, ?ntr-una din toaletele aliniate l?nga receptie. Omul ?ncerca sa iasa, dar ceva, un procedeu ritual, ?ncalcarea unei anumite succesiuni a gesturilor, ?l tinea blocat. Cabina cu pricina includea tot felul de scule si recipiente de lemn care, printr-un sistem de scripeti, nu permiteau deschiderea usii dec?t dupa o anumita combinatie de miscari igienice, altern?nd balansul cu rasturnarea, rotirea si clatirea...
La r?ndul meu, am ?ncasat prima trauma c?nd, intr?nd ?n camera care ?mi era rezervata, n-am vazut dec?t un paralelipiped gol, fara nici o piesa de mobilier. ?n mintea mea ?ngusta, de european rasfatat, lucrul care nu poate lipsi dintr-o asemenea camera este patul. Intri, te ?ntinzi putin, ?ti desfaci bagajul, rasfoiesti pliante s.a..m.d. Aici nimic.
Am privit nelinistit spre batr?na ?nsotitoare care lucra pe post de "bagajist" si i-am dat de ?nteles, prin semne limpezi, ca nu pricep cum e cu dormitul. A scos imediat dintr-un perete o rogojina de lux, pe care, ?nsa, s-a grabit sa o reintroduca ?n lacasul ei "de zi". Am reluat, alarmat, pantomima: vreau sa ma ?ntind acum, pe loc, chiar daca nu ma culc ?nca..
Nu, mi-a pantomimat, ?n replica, cu o bl?nda cruzime, interlocutoarea mea - ziua nu dormim, nu ne ?ntindem. Ziua stam pe jos, cu picioarele ?ncrucisate, si umblam de-a busilea..
Spre seara, m-am hotar?t sa cer de m?ncare ?n camera. Alesesem, mai cur?nd la ?nt?mplare, ceva ?n care identificasem cuv?ntul "vitel". A aparut o fosta gheisa, destul de obosita, si m-a invitat ?n baie, adica ?ntr-o camaruta ?ngusta, cu o copaie de lemn patrata.
"Nu - zic - nu baie! M?ncare! Vitel, care va sa zica! Papa!"
"Ba, din contra - ?mi semnalizeaza cu un sur?s buddhist preopinenta - mai ?nt?i baie! Papa la urma!"
Dupa c?teva trecatoare accese de demnitate, cedez: intru ?n scaldatoarea de lemn; gheisa dupa mine! Se atine, r?njind, cu un manunchi de nuiele aromate ?n m?na. Refuz sa ma dezbrac, insista, nevasta-mea se ?ntristeaza, gheisa e de ne?nduplecat. ?ncropim, p?na la urma ceva, un ritual incomplet ("interruptus?"), dupa care am dreptul sa ma asez la masa, pe jos evident, dinaintea unei portii de shabu-shabu. Asta ?nseamna: un platou cu felii subtiri din carne de vitel cruda si o oala cu apa ?n care clocotesc legume, mirodenii si br?nza de soia.. Se ia, cu doua betigase, c?te o felie de carne si se agita ?n fiertura din oala p?na dispare tenta de crud.
Gheisa ma asista draconic. Primul simptom al europenitatii mele e ca nu pot agita carnea ?n zeama fara s-o scap dintre betigase. Decid, pragmatic, sa n-o mai agit, s-o tin pe loc p?na vad ca s-a fiert. Gheisa devine nervoasa: n-am voie sa cad ?n imobilism; carnea trebuie agitata, altfel nu se patrunde cum trebuie de miresme. De c?te ori ?ncerc sa trisez, ma priveste sever si ?mi sopteste militareste: "Shabu-shabu!" Trag concluzia ca "shabu-shabu" ?nseamna, pur si simplu: "agit-o!", "misc-o!", "st?nga-dreapta!", "hais-cea!". Cina se ?ncheie melancolic, ?n insatisfactia partilor, si cu perspectiva ?mbietoare a unei rogojini medievale.
A sta la masa dupa tipicul samurailor presupune oricum, pentru european, mai exact pentru ?ncheieturile lui, o ?ncercare dura, barbateasca: fara exercitiu, pozitia ?n lotus sau semi-lotus e o tortura, mai ales daca se prelungeste pe toata durata
unei mese: anchilozeaza picioarele, rastigneste coloana si distruge apetitul. Mi-l amintesc, din nou, pe Toto Enescu, pe post de victima. Fuseseram invitati sa participam ?mpreuna la o ceremonie a ceaiului. La sf?rsit, Toto, si asa chinuit de dureri osoase, avea dificultati sa recupereze postura bipeda: era ca un nod ud, de nedezlegat. L-am dus la masina sub forma de statueta de bronz, un Buddha chircit, ?n pozitie de rugaciune.
Un alt patit fusese Gabriel Liiceanu. Invitat la masa de un profesor din Kyoto , specialist ?n Zen, a ?nteles repede ca are de trecut o proba grea. Trebuia sa stea cuminte cu picioarele sub el si sa man?nce din boluri misterioase, oferite de o oficianta care aluneca ?ntre comeseni pe genunchi. Dupa scurt timp, filosoful rom?n a simtit ca pierde controlul membrelor sale inferioare. Amortite, strabatute de mii de ace, ele ?i confiscau ?ntreaga atentie si asa hartuita de insolitul
bucatelor si de discursul sibilinic al interlocutorului. (Gustul valah percepe anumite supe extrem-orientale drept extract de c?rpe si se obisnuieste greu cu ideea ca fasolea batuta se poate freca cu zahar pentru a deveni desert). Trebuia, fireste, facut ceva! Trebuia schimbata pozitia, pastr?nd, totusi, aceeasi stilistica, de vreme ce a cere un scaun era exclus.
Gabriel s-a hotar?t, prin urmare, sa-si adune picioarele ?n asa fel, ?nc?t sa-si poata sprijini sezutul pe calc?ie. Dupa chinuitorul "lotus" dinainte, noua postura parea m?ntuirea ?nsasi. Dar numai pentru c?teva minute. Calc?iele nu s?nt nici
ele antrenate sa suporte ?ntreaga pagoda a corpului. ?n plus, o apasare disproportionata suprasolicita, ?n aceasta pozitie, degetele ?ndoite ale picioarelor.
Sufocat de durere si de sudori barbare, prietenul meu a adoptat, ?ntr-o ?ncercare disperata de a iesi la liman, o noua atitudine, de o riscanta radicalitate: s-a asezat pur si simplu ?n genunchi, cu trunchiul drept, domin?nd - fara autoritate - fapturile gracile ale celorlalti, pentru care "lotusul" nu parea sa creeze dificultati. Scena avea, probabil, ?n ochii celor de fata, ceva patetic.
Liiceanu trebuie sa fi aratat ca un taran de Octav Bancila, exploatat, obidit, flam?nd, cazut ?n genunchi dupa o rascoala ratata. Dar c?t poti rezista ?n genunchi, daca n-ai practica zilnica a penitentei?
Mai ramasese o singura varianta. Neortodoxa, greu integrabila tabietului nipon, dar parca mai confortabila: pozitia "Lorelei". Te lasi binisor pe o parte, sprijinit ?ntr-un cot, ca fecioara pe pajiste.... Japonezii au contemplat cu discretie tot acest program gimnastic, la capatul caruia victima a iesit din joc, lichidata. Si cotul amorteste! "Un scaun! Un regat pentru un scaun!" - striga mut fiecare madular al filosofului. Nu exista alta solutie dec?t abandonul. "Vai, ce gradina frumoasa aveti!" - a gemut Gabriel iluminat si, ridic?ndu-se, a pornit, tam-nesam, s-o viziteze, las?ndu-si amfitrionii cu lingura la gura, ?ntre doua ?mbucaturi.
Am facut o experienta asemanatoare c?tiva ani mai t?rziu, cu acelasi profesor, de-a lungul aceleiasi ceremonii culinare. Prevenit, am ?ncercat sa rezist p?na la capat, cu pretul unei perfecte obnubilari intelectuale. Nu stiu nici p?na azi ce mi s-a spus ?n timpul dejunului. Ceea ce, de altfel, seamana cu o clasica experienta Zen. Ca disciplina spirituala, Zen e arta de a sta, de a sta cum trebuie, asa ?nc?t corpul tau, duhul tau, lumea din jurul tau si universul ?ntreg sa intre ?n ordine. Esential ?n acest efort e ca crisparea efortului, efortul ca program sa lipseasca.. Constiinta trebuie eliberata de rationalitate si de
premeditare.
?n cazul nostru, al lui Gabriel si al meu, doi calatori din Far East-ul european, esecul era perfect. Reusisem sa stam prost, cu ochii scosi de efort, constienti de neputinta noastra si ?ncerc?nd sa o dominam rational. Facusem totul pe dos. Buddhismul Zen ne da ?nsa voie sa spunem ca e si aceasta o cale. Calea rom?neasca: stai str?mb si judeci drept. Stai cum da Dumnezeu! Stai cum poti! Asta-i situatia! ?n definitiv, nici japonezii astia, care pot sta ceasuri ?ntregi ?ncremeniti ?n proiect, nu s?nt ?n regula. Sa se mai miste si ei nitel, sa dea semne de viata. Vorba gheisei mele: "Shabu-shabu!"
Orice calatorie e o experienta a diversitatii. Dar foarte putine mijlocesc saltul de la diversitate la diferenta. Una e sa te misti ?n variatiunile multiple ale aceleiasi teme, alta este sa te simti catapultat pe o alta planeta.
Ca, de pilda, c?nd calatoresti ?n Japonia. N-am fost niciodata ?n Africa, ?n Australia sau ?n Caraibe. Pentru mine, Japonia ram?ne, de aceea, tot ce poate fi mai altfel, mai neasimilabil, mai "strain". Te poti simti strain ?n Indonezia, parcurg?nd drumul de la Jakarta la Jojakarta, asa cum se simte strain orice european "civilizat" ?ntr-o enclava arhaica si, pe deasupra, asiatica. Te poti simti strain ?n bucataria chineza, ?n coloritul, moravurile si inocenta americane, sau ?n expresia lingvistica a Ungariei vecine, din care nu poti selectiona nimic c?t de c?t familiar. ?n Japonia ?nsa alteritatea e radicala.
Te misti ?n spatiul unei alte umanitati, al unei lumi paralele. Nimic nu seamana cu ce stii. Nici macar asemanatorul...
N-am sa fac demonstratii pretentioase, de morfologia culturii. Nu Spengler, nu Frobenius, nu Blaga... Am s-o iau de jos, de la obiceiuri curente, de la cum stai la masa si cum duci la gura, de la bai si closete.
Trebuie sa ?ncep prin a recunoaste ca baile s?nt, ?n mai toate hotelurile lumii, suficient de diversificate tehnic ca sa ceara, odata ce te-ai instalat, c?teva momente de studiu si acomodare. Caldul si recele, cada si dusul, reglajul jetului, plus tot felul de mici ingeniozitati si nuante locale tin spiritul ?n alerta si produc, ?n faza inaugurala, accidente mai mult sau mai putin picante: te uzi, te arzi, te sperii.
Fata de ceea ce poti pati ?n Japonia, toate acestea s?nt ?nsa bagatele, mofturi. Am avut parte, de pilda, ?ntr-un hotel hiper-modern, de o experienta unica: closetul avea aspectul unui scaun de cosmonaut, cu spatar reglabil, brate late acoperite de micro-computere, beculete albastre si rosii, ?n perpetua scintilatie, si orificii amplasate scandalos, ?n cele mai menintatoare unghiuri.
Obiectul m-a confiscat definitiv, de?ndata ce am intrat ?n baie. L-am cercetat ?ndelung, ca pe o finalitate fara scop, terorizat totusi de ideea ca scopul poate oric?nd sa apara, ca un imperativ categoric. Atractia maxima o reprezentau, fireste, numeroasele butoane de pe bratele scaunului, ?nsotite de inscriptii ?n japoneza. Am reflectat c?teva clipe, am evaluat riscurile si, ?n cele din urma, m-am aruncat ?n necunoscut. ?n fapt, necunoscutul s-a aruncat asupra mea, ca o ghionoaie isterica, ca un balaur multicefal. Odata pornit, mecanismul functiona - ca progresul ?nsusi - dupa legi fatale. ?ntr-o clipita, ?ntreaga baie a devenit un amplu spectacol de sunet si lumina. Eram ?nconjurat de arteziene torentiale, de tipurituri si haiku-uri indescifrabile, de complexe miscari de revolutie si rotatie. Nu doar closetul raspundea incultelor mele comenzi, ci toate robinetele ?ncaperii, oglinzile, peretii, pardoseala. Proportiile odaii, eclerajul, ?nclinatia obiectelor anexe, toate se modificau imperturbabil, sub privirile mele amar?te, filtrate de incontrolabile perdele de apa..
Am simtit, ?mpietrit ca ma ?ndrept spre un final imprevizibil. Mi se parea ca de acest closet, de electronicul sau delir, depinde brusc soarta omenirii. Ca pot declansa cutremure, inundatii, ploi de meteoriti, glaciatiuni. Ca, poate, fara sa vreau, am dat peste misterul facerii ?n cea mai pura (si sordida) varianta materialist-dialectica: o st?ngace apasare pe butonul gresit, ?ntr-un originar closet galactic. Din fericire, la un moment dat, toata harmalaia a ?ncetat.
Am stat un timp nemiscat, ca sa nu st?rnesc vreo recidiva, si m-am retras apoi, sf?rsit, ?n dormitor, unde atmosfera era pasnica: numai, sub pat, o lumina spectrala, care ?ti lumina papucii ori de c?te ori lasai picioarele sa-ti at?rne perpendicular pe mocheta. S-ar zice ca fata de acest abuz tehnologic closetele traditionale s?nt de o paradiziaca simplitate. Nu ?n Japonia.
?n programul calatoriei mi-a fost introdusa, ca o favoare, ca un deliciu pitoresc, si o noapte la un foarte scump hotel traditional. Regretatul meu amic, Theodor Enescu, pe atunci director al Muzeului National de Arta, a fost prima victima a acestui episod. L-am pierdut, scurt, ?ntr-una din toaletele aliniate l?nga receptie. Omul ?ncerca sa iasa, dar ceva, un procedeu ritual, ?ncalcarea unei anumite succesiuni a gesturilor, ?l tinea blocat. Cabina cu pricina includea tot felul de scule si recipiente de lemn care, printr-un sistem de scripeti, nu permiteau deschiderea usii dec?t dupa o anumita combinatie de miscari igienice, altern?nd balansul cu rasturnarea, rotirea si clatirea...
La r?ndul meu, am ?ncasat prima trauma c?nd, intr?nd ?n camera care ?mi era rezervata, n-am vazut dec?t un paralelipiped gol, fara nici o piesa de mobilier. ?n mintea mea ?ngusta, de european rasfatat, lucrul care nu poate lipsi dintr-o asemenea camera este patul. Intri, te ?ntinzi putin, ?ti desfaci bagajul, rasfoiesti pliante s.a..m.d. Aici nimic.
Am privit nelinistit spre batr?na ?nsotitoare care lucra pe post de "bagajist" si i-am dat de ?nteles, prin semne limpezi, ca nu pricep cum e cu dormitul. A scos imediat dintr-un perete o rogojina de lux, pe care, ?nsa, s-a grabit sa o reintroduca ?n lacasul ei "de zi". Am reluat, alarmat, pantomima: vreau sa ma ?ntind acum, pe loc, chiar daca nu ma culc ?nca..
Nu, mi-a pantomimat, ?n replica, cu o bl?nda cruzime, interlocutoarea mea - ziua nu dormim, nu ne ?ntindem. Ziua stam pe jos, cu picioarele ?ncrucisate, si umblam de-a busilea..
Spre seara, m-am hotar?t sa cer de m?ncare ?n camera. Alesesem, mai cur?nd la ?nt?mplare, ceva ?n care identificasem cuv?ntul "vitel". A aparut o fosta gheisa, destul de obosita, si m-a invitat ?n baie, adica ?ntr-o camaruta ?ngusta, cu o copaie de lemn patrata.
"Nu - zic - nu baie! M?ncare! Vitel, care va sa zica! Papa!"
"Ba, din contra - ?mi semnalizeaza cu un sur?s buddhist preopinenta - mai ?nt?i baie! Papa la urma!"
Dupa c?teva trecatoare accese de demnitate, cedez: intru ?n scaldatoarea de lemn; gheisa dupa mine! Se atine, r?njind, cu un manunchi de nuiele aromate ?n m?na. Refuz sa ma dezbrac, insista, nevasta-mea se ?ntristeaza, gheisa e de ne?nduplecat. ?ncropim, p?na la urma ceva, un ritual incomplet ("interruptus?"), dupa care am dreptul sa ma asez la masa, pe jos evident, dinaintea unei portii de shabu-shabu. Asta ?nseamna: un platou cu felii subtiri din carne de vitel cruda si o oala cu apa ?n care clocotesc legume, mirodenii si br?nza de soia.. Se ia, cu doua betigase, c?te o felie de carne si se agita ?n fiertura din oala p?na dispare tenta de crud.
Gheisa ma asista draconic. Primul simptom al europenitatii mele e ca nu pot agita carnea ?n zeama fara s-o scap dintre betigase. Decid, pragmatic, sa n-o mai agit, s-o tin pe loc p?na vad ca s-a fiert. Gheisa devine nervoasa: n-am voie sa cad ?n imobilism; carnea trebuie agitata, altfel nu se patrunde cum trebuie de miresme. De c?te ori ?ncerc sa trisez, ma priveste sever si ?mi sopteste militareste: "Shabu-shabu!" Trag concluzia ca "shabu-shabu" ?nseamna, pur si simplu: "agit-o!", "misc-o!", "st?nga-dreapta!", "hais-cea!". Cina se ?ncheie melancolic, ?n insatisfactia partilor, si cu perspectiva ?mbietoare a unei rogojini medievale.
A sta la masa dupa tipicul samurailor presupune oricum, pentru european, mai exact pentru ?ncheieturile lui, o ?ncercare dura, barbateasca: fara exercitiu, pozitia ?n lotus sau semi-lotus e o tortura, mai ales daca se prelungeste pe toata durata
unei mese: anchilozeaza picioarele, rastigneste coloana si distruge apetitul. Mi-l amintesc, din nou, pe Toto Enescu, pe post de victima. Fuseseram invitati sa participam ?mpreuna la o ceremonie a ceaiului. La sf?rsit, Toto, si asa chinuit de dureri osoase, avea dificultati sa recupereze postura bipeda: era ca un nod ud, de nedezlegat. L-am dus la masina sub forma de statueta de bronz, un Buddha chircit, ?n pozitie de rugaciune.
Un alt patit fusese Gabriel Liiceanu. Invitat la masa de un profesor din Kyoto , specialist ?n Zen, a ?nteles repede ca are de trecut o proba grea. Trebuia sa stea cuminte cu picioarele sub el si sa man?nce din boluri misterioase, oferite de o oficianta care aluneca ?ntre comeseni pe genunchi. Dupa scurt timp, filosoful rom?n a simtit ca pierde controlul membrelor sale inferioare. Amortite, strabatute de mii de ace, ele ?i confiscau ?ntreaga atentie si asa hartuita de insolitul
bucatelor si de discursul sibilinic al interlocutorului. (Gustul valah percepe anumite supe extrem-orientale drept extract de c?rpe si se obisnuieste greu cu ideea ca fasolea batuta se poate freca cu zahar pentru a deveni desert). Trebuia, fireste, facut ceva! Trebuia schimbata pozitia, pastr?nd, totusi, aceeasi stilistica, de vreme ce a cere un scaun era exclus.
Gabriel s-a hotar?t, prin urmare, sa-si adune picioarele ?n asa fel, ?nc?t sa-si poata sprijini sezutul pe calc?ie. Dupa chinuitorul "lotus" dinainte, noua postura parea m?ntuirea ?nsasi. Dar numai pentru c?teva minute. Calc?iele nu s?nt nici
ele antrenate sa suporte ?ntreaga pagoda a corpului. ?n plus, o apasare disproportionata suprasolicita, ?n aceasta pozitie, degetele ?ndoite ale picioarelor.
Sufocat de durere si de sudori barbare, prietenul meu a adoptat, ?ntr-o ?ncercare disperata de a iesi la liman, o noua atitudine, de o riscanta radicalitate: s-a asezat pur si simplu ?n genunchi, cu trunchiul drept, domin?nd - fara autoritate - fapturile gracile ale celorlalti, pentru care "lotusul" nu parea sa creeze dificultati. Scena avea, probabil, ?n ochii celor de fata, ceva patetic.
Liiceanu trebuie sa fi aratat ca un taran de Octav Bancila, exploatat, obidit, flam?nd, cazut ?n genunchi dupa o rascoala ratata. Dar c?t poti rezista ?n genunchi, daca n-ai practica zilnica a penitentei?
Mai ramasese o singura varianta. Neortodoxa, greu integrabila tabietului nipon, dar parca mai confortabila: pozitia "Lorelei". Te lasi binisor pe o parte, sprijinit ?ntr-un cot, ca fecioara pe pajiste.... Japonezii au contemplat cu discretie tot acest program gimnastic, la capatul caruia victima a iesit din joc, lichidata. Si cotul amorteste! "Un scaun! Un regat pentru un scaun!" - striga mut fiecare madular al filosofului. Nu exista alta solutie dec?t abandonul. "Vai, ce gradina frumoasa aveti!" - a gemut Gabriel iluminat si, ridic?ndu-se, a pornit, tam-nesam, s-o viziteze, las?ndu-si amfitrionii cu lingura la gura, ?ntre doua ?mbucaturi.
Am facut o experienta asemanatoare c?tiva ani mai t?rziu, cu acelasi profesor, de-a lungul aceleiasi ceremonii culinare. Prevenit, am ?ncercat sa rezist p?na la capat, cu pretul unei perfecte obnubilari intelectuale. Nu stiu nici p?na azi ce mi s-a spus ?n timpul dejunului. Ceea ce, de altfel, seamana cu o clasica experienta Zen. Ca disciplina spirituala, Zen e arta de a sta, de a sta cum trebuie, asa ?nc?t corpul tau, duhul tau, lumea din jurul tau si universul ?ntreg sa intre ?n ordine. Esential ?n acest efort e ca crisparea efortului, efortul ca program sa lipseasca.. Constiinta trebuie eliberata de rationalitate si de
premeditare.
?n cazul nostru, al lui Gabriel si al meu, doi calatori din Far East-ul european, esecul era perfect. Reusisem sa stam prost, cu ochii scosi de efort, constienti de neputinta noastra si ?ncerc?nd sa o dominam rational. Facusem totul pe dos. Buddhismul Zen ne da ?nsa voie sa spunem ca e si aceasta o cale. Calea rom?neasca: stai str?mb si judeci drept. Stai cum da Dumnezeu! Stai cum poti! Asta-i situatia! ?n definitiv, nici japonezii astia, care pot sta ceasuri ?ntregi ?ncremeniti ?n proiect, nu s?nt ?n regula. Sa se mai miste si ei nitel, sa dea semne de viata. Vorba gheisei mele: "Shabu-shabu!"
Ma?ina scump? a s?racului
de Lucian Mandruta, Dilema Veche
P?n? acum o s?pt?m?n? credeam c? Rom?nia devine o ?ar? bogat?. N-aveam alte indicii dec?t acela c? seara, dup? ora 8, nu mai po?i g?si un loc de parcare ?n cartiere, ?n nici un ora? cu mai mult de o sut? de mii de locuitori. Ma?ini multe, ma?ini scumpe: deci, probabil c? s?ntem pe drumul cel bun, nu?
De fapt, nu. Ma?inile noastre cele noi spun exact contrariul. ?i anume, c? apar?inem de fapt unui grup s?rac, dar decis s? nu par? a?a.
Ipoteza e verificat? de mai mul?i autori (Kerwin Kofi Charles and Erik Hurst, University of Chicago, Nikolai Roussanov, University of
Pennsylvania) ai unui studiu f?cut ?n America, pe c?teva grupuri sociale, ?n mod semnificativ mai pu?in avute dec?t media: negrii ?i hispanicii. ?n ambele cazuri au observat acela?i lucru: cheltuielile pentru ma?ini, haine ?i bijuterii ale celor f?r? multe mijloace s?nt cu p?n? la 25% mai mari dec?t ale popula?iei majoritare. Cum venitul nu e ca elasticul, banii ??tia trebuie s? vin? de undeva: studiul arat? c? s?nt t?iate cheltuieli pentru educa?ie, amenaj?ri interioare ?i distrac?ie (alta dec?t liniu?ele cu ma?ina cea nou?!). Practic, investi?iile s?nt preferate ?n m?sura ?n care s?nt vizibile. Nu se vede ce-ai citit (m? rog, nu c?nd taci), ?ns? se vede ce por?i la m?n?. Iei ceasul, nu enciclopedia.
De ce fac ?ns? oamenii a?a ceva, de ce se poart? at?t de ira?ional, t?ind tocmai cheltuielile care ar trebui s?-i fac? mai de?tep?i, mai relaxa?i ?i deci mai competitivi? De ce s? arunci banii pe geamul larg deschis al vanit??ii? De ce s? devii sclavul consumului ostentativ, la fel de adictiv ca ?i cocaina, odat? ce ?alul Ferragamo, odat? cump?rat, va cere, la infinit, altul nou, odat? cu fiecare sezon?
Simplu - spun autorii studiului: ca s? pretinzi c? nu e?ti s?rac.
Consumul la vedere nu are rolul de a demonstra c? e?ti avut: el, de fapt, e macaraua care te ridic? din groapa cu am?r??i. Sau cel pu?in a?a ??i ?nchipui tu.
Ce e interesant e c? bog??ia veritabil? nu aduce mai mult consum ostentativ, ci mai pu?in. Oamenii din comunit??i care devin mai prospere ?ncep s? dedice o parte mai mic? din venituri ma?inilor ?i hainelor care ??i strig? pre?ul ?n public. Studiul d? ?i cifre: 10.000 de dolari cre?tere pe an a venitului duce la o sc?dere cu 13% a consumului ostentativ. Bog??ia te relaxeaz?: de fapt, nu mai e nevoie s? te prefaci c? ai bani ?n cont. Chiar s?nt acolo. Nu mai trebuie s? faci reclam? mincinoas?.
Revenind la Rom?nia, e clar c? s?ntem acum, ?ntr-un fel, hispanicii Europei. Mai s?raci, ?ns? foarte dornici s? uit?m chestia asta ?i mai ales ?ngrozitor de dispera?i s? p?rem boga?i. Patologia na?ional? include ma?ina lui Becali, dar ?i covoarele de Mer?ane ?i Bemveuri a?ternute ?n fiecare week-end ?n fa?a hotelurilor de la mare. Nu v? g?ndi?i c? toate au plecat din parc?ri ?nverzite, din fa?a vilelor de
milioane: cele mai multe vin din fa?a apartamentelor de bloc, ?n care e nevoie de mult de o zugr?veal? ?i-o cad? nou?. Nu vor veni pentru c? proprietarul a ochit deja un set nou de jen?i de curse, care orbesc ?i pilotul, ?n avionul care trece peste DN1.
Boga?ii no?tri veritabili au ?i ei partea lor de vin? ?n cursa ?narm?rilor, ?ns? trebuie ?i ei ?n?ele?i: nu pot s? se simt? mai jos ?n fa?a partenerilor ?i clien?ilor din alte z?ri. Banii noi trebuie cumva s? se dea mari ?n fa?a celor vechi. Jet, valet ?i costum de zece mii de euro, asta e mai degrab? o armur? dec?t un semn de sofisticare.
Te aperi de dispre?ul pe care ?l b?nuie?ti la neam?ul pe care ?l cheam? cu von sau francezul acela, cu mo?ie ?n Loara, vecini de hotel ?n Fiji.
De la boga?ii ??tia, care hipnotizeaz? jum?tate de ?ar? la televizor, porne?te ?n jos presiunea de a cump?ra ?i a ar?ta. Credeam p?n? de cur?nd c? asta e bine pentru economie, pentru c? pune ?n mi?care banii ?i ne stimuleaz? s? muncim mai mult. ?ns? muncim pentru lucrurile
gre?ite: ma?ina de 40 de mii face acela?i lucru ca ?i cea de 10, ?ns? trimite peste grani?? 30 de mii, care nu vor produce niciodat? nimic pentru noi. Ar?t?nd c? s?ntem boga?i, nu facem dec?t s? s?r?cim, ca oameni ?i ca (scuza?i cuv?ntul demodat!) na?iune.
Tocmai de aceea, primul semn de normalitate va fi acela ?n care v?nz?rile de lucruri scumpe, de ?inut pe tine sau afar?, vor sc?dea.
C?nd vom ?ncepe s? punem banii ?n?untru, ?n cas? sau ?n cap. C?nd ma?ina va redeveni un mijloc de transport, iar succesul ?n via?? - o ?int? f?r? eticheta de pre? pe ea. ?ntr-o ?ar? normal?, la un Louis Vuitton trebuie s? se v?nd? un milion de gen?i de la Zara.
Nu invers, cum am vrea noi, ?nc
de Lucian Mandruta, Dilema Veche
P?n? acum o s?pt?m?n? credeam c? Rom?nia devine o ?ar? bogat?. N-aveam alte indicii dec?t acela c? seara, dup? ora 8, nu mai po?i g?si un loc de parcare ?n cartiere, ?n nici un ora? cu mai mult de o sut? de mii de locuitori. Ma?ini multe, ma?ini scumpe: deci, probabil c? s?ntem pe drumul cel bun, nu?
De fapt, nu. Ma?inile noastre cele noi spun exact contrariul. ?i anume, c? apar?inem de fapt unui grup s?rac, dar decis s? nu par? a?a.
Ipoteza e verificat? de mai mul?i autori (Kerwin Kofi Charles and Erik Hurst, University of Chicago, Nikolai Roussanov, University of
Pennsylvania) ai unui studiu f?cut ?n America, pe c?teva grupuri sociale, ?n mod semnificativ mai pu?in avute dec?t media: negrii ?i hispanicii. ?n ambele cazuri au observat acela?i lucru: cheltuielile pentru ma?ini, haine ?i bijuterii ale celor f?r? multe mijloace s?nt cu p?n? la 25% mai mari dec?t ale popula?iei majoritare. Cum venitul nu e ca elasticul, banii ??tia trebuie s? vin? de undeva: studiul arat? c? s?nt t?iate cheltuieli pentru educa?ie, amenaj?ri interioare ?i distrac?ie (alta dec?t liniu?ele cu ma?ina cea nou?!). Practic, investi?iile s?nt preferate ?n m?sura ?n care s?nt vizibile. Nu se vede ce-ai citit (m? rog, nu c?nd taci), ?ns? se vede ce por?i la m?n?. Iei ceasul, nu enciclopedia.
De ce fac ?ns? oamenii a?a ceva, de ce se poart? at?t de ira?ional, t?ind tocmai cheltuielile care ar trebui s?-i fac? mai de?tep?i, mai relaxa?i ?i deci mai competitivi? De ce s? arunci banii pe geamul larg deschis al vanit??ii? De ce s? devii sclavul consumului ostentativ, la fel de adictiv ca ?i cocaina, odat? ce ?alul Ferragamo, odat? cump?rat, va cere, la infinit, altul nou, odat? cu fiecare sezon?
Simplu - spun autorii studiului: ca s? pretinzi c? nu e?ti s?rac.
Consumul la vedere nu are rolul de a demonstra c? e?ti avut: el, de fapt, e macaraua care te ridic? din groapa cu am?r??i. Sau cel pu?in a?a ??i ?nchipui tu.
Ce e interesant e c? bog??ia veritabil? nu aduce mai mult consum ostentativ, ci mai pu?in. Oamenii din comunit??i care devin mai prospere ?ncep s? dedice o parte mai mic? din venituri ma?inilor ?i hainelor care ??i strig? pre?ul ?n public. Studiul d? ?i cifre: 10.000 de dolari cre?tere pe an a venitului duce la o sc?dere cu 13% a consumului ostentativ. Bog??ia te relaxeaz?: de fapt, nu mai e nevoie s? te prefaci c? ai bani ?n cont. Chiar s?nt acolo. Nu mai trebuie s? faci reclam? mincinoas?.
Revenind la Rom?nia, e clar c? s?ntem acum, ?ntr-un fel, hispanicii Europei. Mai s?raci, ?ns? foarte dornici s? uit?m chestia asta ?i mai ales ?ngrozitor de dispera?i s? p?rem boga?i. Patologia na?ional? include ma?ina lui Becali, dar ?i covoarele de Mer?ane ?i Bemveuri a?ternute ?n fiecare week-end ?n fa?a hotelurilor de la mare. Nu v? g?ndi?i c? toate au plecat din parc?ri ?nverzite, din fa?a vilelor de
milioane: cele mai multe vin din fa?a apartamentelor de bloc, ?n care e nevoie de mult de o zugr?veal? ?i-o cad? nou?. Nu vor veni pentru c? proprietarul a ochit deja un set nou de jen?i de curse, care orbesc ?i pilotul, ?n avionul care trece peste DN1.
Boga?ii no?tri veritabili au ?i ei partea lor de vin? ?n cursa ?narm?rilor, ?ns? trebuie ?i ei ?n?ele?i: nu pot s? se simt? mai jos ?n fa?a partenerilor ?i clien?ilor din alte z?ri. Banii noi trebuie cumva s? se dea mari ?n fa?a celor vechi. Jet, valet ?i costum de zece mii de euro, asta e mai degrab? o armur? dec?t un semn de sofisticare.
Te aperi de dispre?ul pe care ?l b?nuie?ti la neam?ul pe care ?l cheam? cu von sau francezul acela, cu mo?ie ?n Loara, vecini de hotel ?n Fiji.
De la boga?ii ??tia, care hipnotizeaz? jum?tate de ?ar? la televizor, porne?te ?n jos presiunea de a cump?ra ?i a ar?ta. Credeam p?n? de cur?nd c? asta e bine pentru economie, pentru c? pune ?n mi?care banii ?i ne stimuleaz? s? muncim mai mult. ?ns? muncim pentru lucrurile
gre?ite: ma?ina de 40 de mii face acela?i lucru ca ?i cea de 10, ?ns? trimite peste grani?? 30 de mii, care nu vor produce niciodat? nimic pentru noi. Ar?t?nd c? s?ntem boga?i, nu facem dec?t s? s?r?cim, ca oameni ?i ca (scuza?i cuv?ntul demodat!) na?iune.
Tocmai de aceea, primul semn de normalitate va fi acela ?n care v?nz?rile de lucruri scumpe, de ?inut pe tine sau afar?, vor sc?dea.
C?nd vom ?ncepe s? punem banii ?n?untru, ?n cas? sau ?n cap. C?nd ma?ina va redeveni un mijloc de transport, iar succesul ?n via?? - o ?int? f?r? eticheta de pre? pe ea. ?ntr-o ?ar? normal?, la un Louis Vuitton trebuie s? se v?nd? un milion de gen?i de la Zara.
Nu invers, cum am vrea noi, ?nc
http://malex.go.ro
daca aveti rabdare sa-l urmariti pe tot ..
daca aveti rabdare sa-l urmariti pe tot ..
OMG am zis ca mor de ras
"Mie mi se pare o idee excelenta. In mod clar exista niste avantaje pe care doar cei care au incercat stiul asta le stiu. Ca sfat, ca sa obtii serpuirea in mod natural si fara sa mai trebuiasca sa mai tragi de volan - poti umbla putin la directie pentru a obtine un joc "natural" in coloana de directie. Ceva gen Dacia Berlina la 80.000 km fara nici o piesa inlocuita.
Revenind la avantaje, sint citeva. In primul rind avansezi ca un peste in apa. Se creaza in jurul tau curenti de aer care propulseaza masina. Deci rezulta un consum redus de benzina. Mai exista si avantajul unei mai bune aerisiri in interior, mai ales vara.."
"si eu merg serpuit chiar din timpul scolii de soferi. A observat si instructorul acest comportament si a zis ca-i un talent natural destul de rar si ca ar trebui sa profit de el."
"Mie mi se pare o idee excelenta. In mod clar exista niste avantaje pe care doar cei care au incercat stiul asta le stiu. Ca sfat, ca sa obtii serpuirea in mod natural si fara sa mai trebuiasca sa mai tragi de volan - poti umbla putin la directie pentru a obtine un joc "natural" in coloana de directie. Ceva gen Dacia Berlina la 80.000 km fara nici o piesa inlocuita.
Revenind la avantaje, sint citeva. In primul rind avansezi ca un peste in apa. Se creaza in jurul tau curenti de aer care propulseaza masina. Deci rezulta un consum redus de benzina. Mai exista si avantajul unei mai bune aerisiri in interior, mai ales vara.."
"si eu merg serpuit chiar din timpul scolii de soferi. A observat si instructorul acest comportament si a zis ca-i un talent natural destul de rar si ca ar trebui sa profit de el."
Cine este conectat
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 6 vizitatori