Ai ceva cu Google Almighty? Poate te vede careva de pa la ei.... o incurci )
P.S.: Uneori nu e chiar offtopic...
Discutii libere
intrucat e discutie libera.....am si eu o intrebare de pus aici....
...dupa cum stiti sunt un nou posesor de Lancer si la fel de nou aici pe forum....as dori sa stiu de unde pot achizitiona niste abtibilduri cu sigla mitsu.ro ?
...am vazut azi la Auchan in parcare un Lancer 2008 gri deschis cu siglele astea pe geamurile spate....
...dupa cum stiti sunt un nou posesor de Lancer si la fel de nou aici pe forum....as dori sa stiu de unde pot achizitiona niste abtibilduri cu sigla mitsu.ro ?
...am vazut azi la Auchan in parcare un Lancer 2008 gri deschis cu siglele astea pe geamurile spate....
QUOTE (thor)as dori sa stiu de unde pot achizitiona niste abtibilduri cu sigla mitsu.ro ?
...am vazut azi la Auchan in parcare un Lancer 2008 gri deschis cu siglele astea pe geamurile spate....
thor, arunca o privire in topicul asta:
http://www.mitsu.ro/forums/viewtopic.php?t=265
...am vazut azi la Auchan in parcare un Lancer 2008 gri deschis cu siglele astea pe geamurile spate....
thor, arunca o privire in topicul asta:
http://www.mitsu.ro/forums/viewtopic.php?t=265
Mai pe scurt, trimiti un mail la andrei@mitsu.ro cu adresa exacta, nume, prenume, eventual si un numar de tel, si il vrei primi in 2-3 zile prin ramburs. Pretul este de 10lei/set + taxele de transport ~6-7lei
Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin.
Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM , cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa. Deci am mers si-am batut la usa . " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii '40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla. "Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea. Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea. "Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid. " Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea."Doctorul spune ca nu mai am mult timp..."
In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat. Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei aulocuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum prima aluzie de soare s-a aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata: "Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe c are o facea femeia.
Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa .
Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
"Dar trebuie si tu sa te intretii."
"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
"Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. "Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti...
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau c omanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?.. Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM , cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa. Deci am mers si-am batut la usa . " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii '40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla. "Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea. Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea. "Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata"
" Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid. " Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea."Doctorul spune ca nu mai am mult timp..."
In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat. Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei aulocuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum prima aluzie de soare s-a aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata: "Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe c are o facea femeia.
Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa .
Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
"Nimic" am zis eu.
"Dar trebuie si tu sa te intretii."
"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
"Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. "Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti...
Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau c omanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?.. Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Lawrence Ellison, presedintele Oracle a tinut urmatorul discurs studentilor care au terminat facultatea Yale. N-a putut sa-si termine discursul deoarece a fost dat jos de pe scena.
"Daca ma uit la voi nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director proeminent. Acuma sigur sunteti bulversati. Asta e normal. Totusi, va puteti intreba, cum vin eu Larry Ellison, care n-am terminat facultatea ca sa va judec pe voi, studentii celei mai renumite facultati? Stati sa va explic.
Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am cazut la facultate si voi nu. Deoarece Bill Gates, cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu. Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu. Si deoarece Michael Dell, care momentan este doar pe locul 9, a cazut si el de la facultate si voi nu. Si domnul respectiv este in ascensiune.
Acuma sunteti foarte bulversati. Si asta este foarte normal. Dati-mi voie sa va incurajez, n-ati terminat degeaba facultatea si n-ati facut degeaba rost de o diploma. N-ati pierdut 5 ani degeaba, ati invatat sa munciti pentru bani putini, sa va faceti cunostinte si sa faceti cunostinta (mai deaproape) cu cuvantul TERAPIE. Toate acestea sunt foarte utile. O sa aiba lumea nevoie si de salahori ca voi.
O sa aveti nevoie de cunostinte, de programare la terapie la un psiholog. Fiindca voi n-ati cazut la facultate n-o sa fiti niciodata printre primii 10 cei mai bogati oameni de pe pamant. Si va trebui sa va impacati cu un salar patetic de 200.000 dolari pe an, unde salariul il veti primi de la un fost coleg de facultate care a cazut la examene si a fost dat afara. Acuma, probabil va ganditi daca mai e vreo speranta pentru voi? Nici o sansa.
Voi sunteti deja pierduti. deja aveti creierul distrus in proportie foarte mare, irecuperabila. Acu' ma adresez celor care inca nu au terminat facultatea: LASATI BALTA FACULTATEA, FACETI-VA BAGAJELE SI PLECATI! Nu reveniti! Indepliniti-va visurile! Fiindca sigur va spun ca daca vi se distruge creierul veti disparea mai repede de pe scena afacerilor, decat dispar eu acuma de pe aceasta scena datorita agentilor de paza...."
Spor la tocit
"Daca ma uit la voi nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director proeminent. Acuma sigur sunteti bulversati. Asta e normal. Totusi, va puteti intreba, cum vin eu Larry Ellison, care n-am terminat facultatea ca sa va judec pe voi, studentii celei mai renumite facultati? Stati sa va explic.
Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am cazut la facultate si voi nu. Deoarece Bill Gates, cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu. Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu. Si deoarece Michael Dell, care momentan este doar pe locul 9, a cazut si el de la facultate si voi nu. Si domnul respectiv este in ascensiune.
Acuma sunteti foarte bulversati. Si asta este foarte normal. Dati-mi voie sa va incurajez, n-ati terminat degeaba facultatea si n-ati facut degeaba rost de o diploma. N-ati pierdut 5 ani degeaba, ati invatat sa munciti pentru bani putini, sa va faceti cunostinte si sa faceti cunostinta (mai deaproape) cu cuvantul TERAPIE. Toate acestea sunt foarte utile. O sa aiba lumea nevoie si de salahori ca voi.
O sa aveti nevoie de cunostinte, de programare la terapie la un psiholog. Fiindca voi n-ati cazut la facultate n-o sa fiti niciodata printre primii 10 cei mai bogati oameni de pe pamant. Si va trebui sa va impacati cu un salar patetic de 200.000 dolari pe an, unde salariul il veti primi de la un fost coleg de facultate care a cazut la examene si a fost dat afara. Acuma, probabil va ganditi daca mai e vreo speranta pentru voi? Nici o sansa.
Voi sunteti deja pierduti. deja aveti creierul distrus in proportie foarte mare, irecuperabila. Acu' ma adresez celor care inca nu au terminat facultatea: LASATI BALTA FACULTATEA, FACETI-VA BAGAJELE SI PLECATI! Nu reveniti! Indepliniti-va visurile! Fiindca sigur va spun ca daca vi se distruge creierul veti disparea mai repede de pe scena afacerilor, decat dispar eu acuma de pe aceasta scena datorita agentilor de paza...."
Spor la tocit
Cine este conectat
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 6 vizitatori