5 sate fermecătoare din România pe care să le descoperi în această vacanță
Turismul rural capătă din ce în ce mai mult sens în lumea pe care o trăim astăzi. Confundându-se pe alocuri cu ecoturismul, ba considerate chiar o ramură a acestuia, călătoriile prin sate, în sunet nestingherit de codru, la mal pustiu de apă, în compania oamenilor pentru care viața nu a fost niciodată o cursă și cu liniuțe cât mai goale la semnalul telefonului, toate acestea ispitesc din ce în ce mai mulți oameni.
Turismul rural vine ca răspuns firesc la sufocarea citadină, la ritmul de viață accelerat până la demență, la setea nevrotică (imposibil de satisfăcut) de notificări marcate cu roșu pe ecrane luminoase.
Citește și: 5 conace din România pe care să le vizitezi dacă tot sunt (încă) granițele închise
Norocul face să existe pe teritoriul României sate cu duiumul, multe dintre ele unice prin prisma peisajelor, a tradițiilor, a zestrei multiculturale. Satele, cu cât mai autentice, mai nebătute de picior turistic, cu un trai cât mai nealterat de civilizație, devin destinații tot mai căutate. Și nu doar pentru respiro-ul pe care-l oferă celui crescut printre claxoane, ci și pentru că oferă șansa de conectare: conectare la natură, la sine, la greierii care noaptea îi dau înainte cu pălăvrăgeala, dar și la comunitatea locală.
Cu acestea în minte, am ales cinci astfel de sate prea puțin cunoscute de pe întinsul României pe care ai putea să le cunoști vara aceasta.
DETALII AICI:
https://life.hotnews.ro/stiri-calatorii ... omania.htm