Balcani Si Europa Centrala
- numai_silviu
- EVO I
- Mesaje: 0
- Membru din: Mie Iul 30, 2008 12:33 am
In prima zi a excursiei am pornit de la ora 5 dimineata din Pitesti catre frontiera de la portile de fier, trecand prin Craiova, Slatina si Drobeta. Drumul este bun spre foarte bun, cu o mica portiune in lucru, si asa parea de ani buni, imediat dupa Strehaia, unde se incearca ridicarea unui pod peste calea ferata insa proiectul pare cam abandonat. Se merge pe un singur sens pe un pod mai mult decat? rupt si te rogi sa nu atingi cu baia de ulei damburile formate pe mijlocul benzii.. In rest, drumul este destul de liber, larg, iar in portiunile de deal, acolo unde se urca, sunt 2 benzi pe sensul de urcare, pentru a depasi facil vehiculele lente. Nu am intalnit nici un radar mobil, cele fixe fiind inca inactive din cate stiu.
Dupa ce treci granita, chiar pe barajul de la portile de fier, incepe un drum judetean, pe marginea dunarii, cam 30km, foarte frumos si foarte bun, asfaltul nu este proaspat insa gropile au fost acoperite in totalitate si cu mai multa atentie ca la noi, astfel incat nu se simte nici o denivelare in asphalt, viteza se poate mentine in limitele legale +10km. Nu am intalnit insa nici o semnalizare referitoare la limitele de viteza, sau de intrare/iesire din localitate, cu exceptia unui oras maricel, asadar singurul indicator de referinta a fost gps.ul. Traficul este aproape inexistent, masini de politie am vazut 2 in total, din care una in belgrad (poze mai jos).
Nu am incercat, insa nu recomand sa alimentati din Serbia cu carburant, cel putin nu de la benzinariile de pe acel drum judetean de dupa granita, unde? pompele erau model ?80 in cel mai bun caz, ca si majoritatea masinilor sarbilor, zastave din vremea comunista (replici low cost ale modelelor fiat).
Belgrad? ei da, nu avem noi chiar ultima capitala din Europa pentru ca exista si Belgrad, un oras mai slab dezvoltat decat Bucurestiul nostru. Ce mi?a placut foarte mult aici este ca nu ai sa vezi pe strada moda pitzi, si nici cocalarii aferenti, pentru ca fetele sunt imbracate si machiate decent, iar baietii nici ei nu fac nota discordanta. Masinile, nu sunt chiar din anii ?80 ca in mai micile orase sarbesti, insa sunt normale, nici un golf tunat cu muzica la maxim nu am vazut, precum nu am vazut decat un singur jeep, iar acela cu numar de TM?.
[attachment=5094:DSCF4164.JPG] [attachment=5095:DSCF4177.JPG] [attachment=5096:DSCF4185.JPG] [attachment=5097:DSCF4193.JPG] [attachment=5098:DSCF4209.JPG] [attachment=5099:DSCF4212.JPG] [attachment=5100:DSCF4236.JPG] [attachment=5101:DSCF4251.JPG] [attachment=5102:DSCF4279.JPG] [attachment=5103:DSCF4296.JPG] [attachment=5104:DSCF4305.JPG] [attachment=5105:DSCF4306.JPG] [attachment=5106:DSCF4344.JPG] [attachment=5107:DSCF4375.JPG] [attachment=5108:DSCF4376.JPG] [attachment=5109:DSCF4415.JPG] [attachment=5110:DSCF4419.JPG] [attachment=5111:DSCF4443.JPG] [attachment=5112:DSCF4448.JPG] [attachment=5113:DSCF4452.JPG] [attachment=5114:DSCF4459.JPG] [attachment=5115:DSCF4466.JPG] [attachment=5116:DSCF4478.JPG] [attachment=5117:DSCF4483.JPG] [attachment=5118:DSCF4485.JPG]
Dupa Belgrad, pe traseu a urmat capitala Croatiei, Zagreb, un oras mai curat si mai elegant decat Belgrad, dar unde nu am zabovit prea mult pentru ca urma sa ajungem in Opatija, un fel de Mamaia a Croatiei, sau.. coasta de azur low cost. Sincer sa fiu, nu prea vad de ce ar veni austriecii, nemtii si ungurii la Mamaia, cand au, la doar cateva ore de mers pe autostrada, si nu pe coclaurile noastre (Arad-Sibiu cu al sau Sebes si Apoldu de jos/sus aducatoare de accidente) un lant de statiuni foarte curate, frumoase, cu o apa foarte limpede (sa fie asa pentru ca este curata?). Las din nou pozele de mai jos sa vorbeasca in locul meu.
Din Belgrad, se poate ajunge in orice oras din Europa pastrand drumul pe autostrada. Asfaltul este foarte bine intretinut, semnalizarea este corespunzatoare iar taxele de autostrada ~10RON ? 100km. In Serbia si Croatia nu este taxa de drum, dar se plateste taxa la iesirea de pe autostrada, corespunzator cu distanta parcursa. In Slovenia trebuie cumparata vigneta si este obligatorie pentru toate categoriile de drum, spre deosebire de Austria, unde este nevoie de vigneta doar pentru autostrada.
[attachment=5119:DSCF4493.JPG] [attachment=5120:DSCF4496.JPG] [attachment=5121:DSCF4512.JPG] [attachment=5122:DSCF4524.JPG]
In a 3a zi am vizitat pestera Postojna, din Slovenia, unde pentru 23EUR esti ?bagat? in pestera cu un trenulet cu care ai de mers cam 5km. Dupa care, se viziteaza pe un traseu lung de 2km pe jos. Acelasi trenulet te scoate afara dupa o plimbare de ~2 ore. Destinatia finala a zilei: capitala Ljubljana si a sa cetate.
vor urma poze dupa ce le voi incarca pe imageshack, aici nu mai am spatiu

- Fişiere ataşate
-
- DSCF4524.JPG (196.92 KiB) Vizualizat de 6177 ori
-
- DSCF4512.JPG (228.09 KiB) Vizualizat de 6187 ori
-
- DSCF4496.JPG (199.69 KiB) Vizualizat de 6178 ori
-
- DSCF4493.JPG (181 KiB) Vizualizat de 6184 ori
-
- DSCF4485.JPG (195.2 KiB) Vizualizat de 6165 ori
-
- DSCF4483.JPG (212.26 KiB) Vizualizat de 6169 ori
-
- DSCF4478.JPG (196.13 KiB) Vizualizat de 6161 ori
-
- DSCF4466.JPG (217.72 KiB) Vizualizat de 6165 ori
-
- DSCF4459.JPG (207.52 KiB) Vizualizat de 6162 ori
-
- DSCF4452.JPG (216.64 KiB) Vizualizat de 6161 ori
-
- DSCF4448.JPG (208.96 KiB) Vizualizat de 6179 ori
-
- DSCF4443.JPG (203.68 KiB) Vizualizat de 6172 ori
-
- DSCF4419.JPG (211.84 KiB) Vizualizat de 6173 ori
-
- DSCF4415.JPG (206.79 KiB) Vizualizat de 6166 ori
-
- DSCF4376.JPG (216.49 KiB) Vizualizat de 6161 ori
-
- DSCF4375.JPG (243.43 KiB) Vizualizat de 6162 ori
-
- DSCF4344.JPG (223.26 KiB) Vizualizat de 6168 ori
-
- DSCF4306.JPG (214.82 KiB) Vizualizat de 6173 ori
-
- DSCF4305.JPG (214.42 KiB) Vizualizat de 6168 ori
-
- DSCF4296.JPG (186.75 KiB) Vizualizat de 6172 ori
-
- DSCF4279.JPG (197.01 KiB) Vizualizat de 6168 ori
-
- DSCF4251.JPG (183.54 KiB) Vizualizat de 6175 ori
-
- DSCF4236.JPG (205.31 KiB) Vizualizat de 6162 ori
-
- DSCF4212.JPG (180.68 KiB) Vizualizat de 6166 ori
-
- DSCF4209.JPG (230.98 KiB) Vizualizat de 6170 ori
-
- DSCF4193.JPG (193.6 KiB) Vizualizat de 6168 ori
-
- DSCF4185.JPG (205.25 KiB) Vizualizat de 6168 ori
-
- DSCF4177.JPG (205.21 KiB) Vizualizat de 6175 ori
-
- DSCF4164.JPG (77.48 KiB) Vizualizat de 6170 ori
- numai_silviu
- EVO I
- Mesaje: 0
- Membru din: Mie Iul 30, 2008 12:33 am
Zagreb[attachment=5119:DSCF4493.JPG] [attachment=5120:DSCF4496.JPG] [attachment=5121:DSCF4512.JPG] [attachment=5122:DSCF4524.JPG]
rijeka
opatija
In a 3a zi am vizitat pestera Postojna, din Slovenia, unde pentru 23EUR esti “bagat” in pestera cu un trenulet cu care ai de mers cam 5km. Dupa care, se viziteaza pe un traseu lung de 2km pe jos. Acelasi trenulet te scoate afara dupa o plimbare de ~2 ore. Destinatia finala a zilei: capitala Ljubljana si a sa cetate.
ljubljana
rijeka
opatija
In a 3a zi am vizitat pestera Postojna, din Slovenia, unde pentru 23EUR esti “bagat” in pestera cu un trenulet cu care ai de mers cam 5km. Dupa care, se viziteaza pe un traseu lung de 2km pe jos. Acelasi trenulet te scoate afara dupa o plimbare de ~2 ore. Destinatia finala a zilei: capitala Ljubljana si a sa cetate.
ljubljana
- numai_silviu
- EVO I
- Mesaje: 0
- Membru din: Mie Iul 30, 2008 12:33 am
Drumetia continua in a 4a zi spre Austria, zona Salzburg. Cum orasul l’am vazut cu alte ocazii, am ales o destinatie rurala, orasul Gosau, langa Bad Ischl. Inainte a de ajunge acolo, am oprit un pic si in orasul Villach.
villach
gosau
In a 5a zi am facut un tur al lacurilor din zona Salzburg: Traunsee, Attersee, Mondsee, Wolfgangsee si Hallstattersee. Peisajele intalnite... divine.
villach
gosau
In a 5a zi am facut un tur al lacurilor din zona Salzburg: Traunsee, Attersee, Mondsee, Wolfgangsee si Hallstattersee. Peisajele intalnite... divine.
- numai_silviu
- EVO I
- Mesaje: 0
- Membru din: Mie Iul 30, 2008 12:33 am
Ziua 6: Orasul Hallstatt ce face parte din patrimoniul UNESCO (alaturi de sighisoara btw). Vizita la salina din deal si plimbare cu vaporasul pe lac. Masa la un restaurant pescaresc unde ziceau ei ca pastravii erau proaspat pescuiti din lac… asa o fi fost. Punctul forte al plimbarii prin salina a fost trecerea de la un nivel la altul cu ajutorul unui toboggan de lemn, lung de … ~200m, la capatul caruia prindeai o viteza de aprox 35km/h, nu mult pentru o masina, insa pentru un om… sufficient sa iti dea senzatii tari.
- numai_silviu
- EVO I
- Mesaje: 0
- Membru din: Mie Iul 30, 2008 12:33 am
- numai_silviu
- EVO I
- Mesaje: 0
- Membru din: Mie Iul 30, 2008 12:33 am
- numai_silviu
- EVO I
- Mesaje: 0
- Membru din: Mie Iul 30, 2008 12:33 am
Cine este conectat
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 20 vizitatori