Am revenit in tara din Croatia. Si acum urmeaza un post lung (nu chiar ca cel de Craciun), fotografiile urmind in scurt timp.
Am plecat de acasa la ora 1.30. Am mers pe Otelul Rosu, Caransebes, Resita. Pina la Moravita am facut 7 ore astfel incit la granita am ajuns la 8.30, dupa 500km parcursi.
Am trecut granita. Pina la Belgrad drumul nu e rau insa nu poti merge tare. De la Belgrad am intrat pe autostrada pentru care am platit 4 euro. In total, in Serbia am mers 190 km pe care i-am facut, cu tot cu opriri, in ceva mai mult de 3 ore.
La 11.45 am ajuns la granita sirbo-croata unde am fost trasi pe dreapta pentru verificarea masinii. Dupa ce am asteptat cam o jumatate de ora pentru ca cei verificati inainte sa termine sa isi reincarce masina cu lucrurile scoase de vamesi (inclusiv covorasele), am tras si noi pe banda de inspectie gindindu-ne ca vom pierde vreo ora, totusi, prim metode specifice am reusit sa rezolvam problema dupa salutari cordiale si urari de succes la mondiale.
Ne-am continuat drumul pe autostrada croata (de remarcat calitatea excelenta a acesteia) insa dupa citiva zeci de km am cotit spre Bosnia-Herzegovina. In total, prin nordul Croatiei am mers 70km iar pentru autostrada am platit 3 euro.
La ora 13.00 am ajuns la vama, trecind fara probleme in Bosnia. Aici, in general pe drumuri nationale, (insa foarte bune, mult peste cele ale noastre) viteza medie nu poate fi mare. Drum destul de aglomerat, destul de multe localitati iar restrictiile de viteza chiar se respecta. Combinat cu cele 6 radare intilnite, te cam descurajeaza sa calci pedala iar portiunea de autostrada este foarte mica.
La ora 19.20, dupa 351km am ajuns la Mostar unde am ramas peste noapte (40 euro cu mic dejun inclus). Mostar este un oras frumos, de vizitat in special zona veche, cetatea. Ce se observa sint urmele gloantelor din timpul razboiului din 1992-1993 cind de altfel, multe vestigii au fost darimate, unele fiind apoi reconstruite. Ce se mai remarca este si numarul mare de fete elegante si chiar dragute dar si masivitatea barbatilor.
Dimineata am plecat spre Cavtat, la 30km de Dubrovnik unde am ajuns la ora 13.40 dupa alti 40km facuti in Bosnia si 116 km in Croatia.
In total am mers 1239km, 17 ore pe drum din care 6.15 opriri, viteza medie 72km/ora la un consum de 5,7 l/100 km.
Cavtat este o localitate mica dar spectaculoasa din punct de vedere al reliefului unde nu prea ai ce face. Plaja este doar fisie betonata insa marea este grozava!!!
Am stat aici:
http://www.croatiaholidayapartments.com ... h2540.html
Dubrovnik este o localitate foarte frumoasa, mai ales Stari Grad, cetatea, insa pentru cei care au vizitat cetatea Barcelona si mai ales Roma sau Rhodos, nu vezi nimic ce nu ai vazut deja, poate mai putin plimbarea pe zidurile cetatii. Din pacate, parcarea este o mare problema insa am gasit un loc cu 5kuna/ora, chiar la intrarea in cetate.
Preturile la alimente sint comparabile cu cele din supermarket-urile din Romania, poate chiar ceva mai mici...
Cursul valutar este de 7.29kuna/1euro iar motorina costa 6.68 kuna/litru.
Dupa 6 zile am plecat spre Makarska (spre centru Croatiei) unde am ajuns dupa aproximativ 5 ore, in acest timp vizitind si Ston si Mali Ston. Makarska este o localitate maricica, cu preturi mai mari chiar si la supermarketuri unde am stat intr-un apartament in care aveam chiar si calculator cu conexiune la internet
http://www.apartments-makarska.com/english_plavi.htm . Proprietarii de treaba, ne-au dat cheia, au explicat imprejurimile si locatiile supermarket-urilor si ne-am lasat in pace. In ultima zi i-am sunat sa vina sa le dau banii si cind am intrebat unde sa las cheia cind plecam, tipa a raspuns sa o lasam in usa sau pe masa.
?Bine, dar nu incuiem?? ?Nu, doar inchideti usa? ? Sint lucruri de valoare... daca se fura?? ?Cum adica? Cum sa ia cineva ceva de aici, daca nu-i apartine???????????
Linga Makarska am vizitat Brela si Baska Voda, statiuni placute. In toate cele trei statiuni plajele sint cu pietricele dar marea face toti banii. Probabil, daca nu urmaresti asta, nici nu te poti ineca. Concentratia de sare e atit de mare incit apa te tine la suprafata. Nu sint valuri deloc asa ca daca urmariti asa ceva, puteti sa o lasati balta.
Surprinzator era faptul ca multe masini am vazut lasate peste noapte deschise si unde eram cazati am vazut ca ziua geamurile la masini era lasate deschise. Nu am vazut nici o bicicleta legata... toate erau rezemate de gard, stilp si lasate asa. Cind oamenii intrau in apa, nu raminea nimeni de paza linga bunuri. Pur si simplu intri in apa si nu ai nici o grija ca cineva te-ar putea cauta prin geanta.
La intoarcere am plecat la ora 1.30 dar, cum eram satui de mersul cu 60 prin Bosnia, am luat-o pe autostrada iar la 10.45 eram la Moravita. Am luat-o din nou spre Resita unde deja stiam ca drumul este bun insa de la Oravita a inceput cosmarul, in Brasov ajungind la 21.30. Deci aproape 1000km afara i-am facut in 10 ore iar cca. 500km in tara in 10 ore si ceva. Una peste alta ne-am bagat tot ce am putut si in tara si in drumurile ei.
Si acum cite ceva care probabil nu prea intereseaza pe nimeni si nu are legatura cu sectiunea aceasta insa pare ridicol cum o tara precum Romania este in UE iar o tara precum Croatia este lipsita de o asemenea onoare insa intortocheate sint caile politicii...
*Croatia: ţară cu un nivel de infractionalitate foarte redusă. In 1991 a fost angajata in razboiul balcanic in care sirbii croati au ocupat o treime din teritoriu cu ajutorul Serbiei si Muntenegrului, cea mai mare parte fiind eliberata in anul 1995 pe calea armelor iar restul in 1998 prin negocieri.
PIB-ul in anul 2006 era de 9560 $/cap de locuitor
*Romania: ţară cu un nivel de infractionalitate foarte ridicata. Fara razboaie sau conflicte in ultima jumatate de deceniu
PIB-ul in anul 2006 era de 5630 $/cap de locuitor
*Bosnia Herzegovina: ţară cu un nivel de infractionalitate foarte redusă. In anul 1992, dupa proclamarea independentei a inceput agresiunea sirba apoi conflictele interetnice (religia este preponderent musulmana... veti intilni moschei pe tot drumul), totul durind pina in 1995. (Case bombardate si gaurite de gloante se vad in multe locuri; probabil ca sint si lasate asa spre aducere-aminte)
PIB-ul in anul 2006 era de 2.530 $/cap de locuitor
Multumesc celor care au avut rabdare sa citeasca si sper ca asta sa fie de folos unora.