Locuri Frumoase Din Romania

Locuri pe care le-ati vizitat sau care le aveti in plan. Starea drumurilor
Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 910
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Locuri Frumoase Din Romania

Mesaj de radu-lancer » Lun Oct 04, 2021 11:14 am

Trei noi staţiuni turistice în România. Propunerea Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a publicat pe site-ul instituţional, la secţiunea Transparenţă Decizională, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării unor localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, şi pentru modificarea anexei nr.5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice.

Prin intermediul proiectului de act normativ, se propune promovarea oraşului Horezu (judeţul Vâlcea), de la staţiune turistică de interes local, aşa cum este atestat în prezent, la staţiune turistică de interes naţional.

Iniţiativa vizează şi alte două oraşe, respectiv Brezoi (judeţul Vâlcea) şi Uricani (judeţul Hunedoara), care ar putea beneficia de statutul de staţiuni turistice de interes local.

Menţionăm că propunerile au fost validate ca urmare a unor vizite în teren, efectuate de specialiştii din cadrul MEAT, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, fiind îndeplinite criteriile minime obligatorii pentru atestarea celor trei oraşe ca staţiuni turistice, după caz, de interes naţional şi interes local. În acest moment, România are 52 de staţiuni turistice de interes naţional şi alte 95 de interes local.

Orașul Horezu, județul Vâlcea
Localitatea se află în centrul depresiunii Horezu și este mărginită la nord de Munții Căpățânii, cu vf. Ursu de 2124 m, la sud de Măgura Slătioarei cu 767 m și dealurile Negruleștilor, Costeștilor și Tomșanilor, pe râurile Luncavăț, Râmești și Romani.

Teritoriul administrativ al orașului cuprinde un număr de 7 localități, orașul reședința Horezu și 6 sate aparținătoare: Romanii de Jos, Romanii de Sus, Râmești, Ifrimesti, Tănășești și Ursani. Se învecinează la nord cu comuna Malaia, la est cu comuna Costești, la sud-est comuna Tomșani, la sud comuna Măldărești, iar la vest comuna Vaideeni.

Orașul Horezu este cunoscut ca centru etnografic și ca un vechi centru de ceramică populară. Din punct de vedere al ocupațiilor tradiționale, Horezu este cunoscut ca zona de practicare a pomiculturii, creșterea animalelor, olăritului, exploatarea și prelucrarea lemnului. Olăritul continuă să reprezinte emblema locului. De asemenea trebuie remarcată poziția privilegiată din nordul Olteniei unde există cea mai mare concentrare de mânăstiri din țară, majoritatea din ele aflând-se în aproprierea Horezului.

Orașul Brezoi, județul Vâlcea
Brezoi este un oraș în județul Vâlcea, format din localitatea componentă Brezoi (reședința) și din satele Călinești, Corbu, Drăgănești, Golotreni, Păscoaia, Valea lui Stan, Vasilatu și Văratica. Se află în nordul județului, la confluența râului Lotru cu râul Olt, în cea mai mare depresiune intercarpatică, cunoscută sub numele de Țara Loviștei.

Orașul Brezoi este situat aproape în partea centrală a României, în Carpații Meridionali, cuprinzând partea estică a grupei Parângului (estul și sud-estul Munților Lotrului, nordul Munților Căpățânii) și sud-vestul grupei Făgărașului (vestul Munților Cozia) în Depresiunea Loviştei sau Titeşti-Brezoi (cuprinzând zona de confluență a Lotrului cu Oltul). Brezoi se află în extremitatea central-nordică a județului Vâlcea, la limita acestuia cu județul Sibiu. Prin această poziție geografică, orașul Brezoi este situat la 35 km depărtare de municipiul Râmnicu-Vâlcea, pe D.N.7 (E81), la 67 km de orașul Sibiu, tot pe D.N.7 (E81), la 35 km de stațiunea Voineasa pe D.N.7A.

Orașul Uricani, județul Hunedoara
Oraşul, situat în județul Hunedoara, ocupă un loc important în peisajul Văii Jiului, este considerat cel mai lung oraș din România, cu o suprafata de 25.141 ha, format din localitățile componente Câmpu lui Neag, Uricani (reședința) și Valea de Brazi.

Aflându-se la 29 km de Petroşani şi 125 km de Deva, accesul se face prin intermediul drumului naţional 66A (la care se lucrează în vederea conectării cu staţiunea Herculane). Totodată pe raza localităţii există un drum judeţean, DJ 672 C având o lungime de 15 km. Cea mai apropiată stație de călători CFR se află în orașul Petroșani, la distanța de 27 km, iar cele mai apropiate aeroporturi de orașul Uricani sunt: aeroportul din Sibiu, aflat la 207 km; aeroportul din Craiova, aflat la 184 km; aeroportul din Timișoara, aflat la 259 km.

Oraşul Uricani este dominat de culmile muntoase Retezat şi Vâlcan și se situează în partea de sud-vest a Depresiunii Petroşani – pe Jiul de Vest, la o altitudine de 650–725 metri, în judeţul Hunedoara. Este străbătut de la Vest spre Est de Jiul de Vest, râu ce în trecut purta numele de Jiul Românesc.
https://www.dcnews.ro/trei-noi-statiuni ... 27894.html

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 910
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Locuri Frumoase Din Romania

Mesaj de radu-lancer » Mar Noi 02, 2021 9:47 am

EXCLUSIV Traseu de 1.240 km cu mașina, prin țară. Ce locuri minunate poţi vizita în patru zile
m plecat din București cu mașina personală marți, 31 august, iar prima oprire a fost făcută la Mausoleul de la Mateiaș, în județul Argeș. La alți 22 km distanță se afla Peștera Dâmbovicioara, al doilea obiectiv vizitat marți. După ce am făcut turul, am pornit către Peștera Liliecilor, obiectiv aflat la alți 40 km depărtare. Pe la ora 16 am ajuns la pensiunile din Fundata, județul Brașov, unde am avut cazare. Aici am mâncat și ne-am bucurat de o seară la munte (fotografia de mai jos, n.r.).


Foto: O seară la munte în județul Brașov

În dimineața zilei de miercuri, 1 septembrie, am servit micul dejun și am plecat la drum. Prima oprire a fost la Brașov, unde am ajuns în doar 40 km. În drum s-a aflat și Bran, un obiectiv care merită vizitat, însă nu a făcut obiectivul excursiei noastre. În Brașov am petrecut o oră și jumătate, după care am plecat spre Târgu Mureș. În 110 km, după aproximativ o oră și 40 de minute, am ajuns la Sighișoara, un alt oraș foarte frumos care trebuie vizitat. Fiindcă îl văzusem recent, am trecut doar pe la supermarket și ne-am continuat drumul (încă 55 km).

Ajunși în Mureș pe la 17:40, am dus bagajele la locația unde ne-am cazat și am ieșit să mâncăm în micuțul centru al orașului. Restaurantul ales a fost unul memorabil, iar nota de plată a fost foarte mică pentru calitatea mâncării. După alte câteva ture de vizitat centrul orașului, ne-am întors în cameră și ne-am odihnit.



Joi, 2 septembrie, am hotărât să mergem la grădina zoologică din oraș, lăudată de mulți ca fiind cea mai frumoasă din țară. Ajunși în vârful platoului Cornești în doar 2-3 km de unde eram cazați, am luat un hot dog ca mic dejun și am fost să vizităm obiectivul. Cel mai mult ne-am bucurat de cei doi elefanți, pe care îi puteți vedea în poza de deasupra.

După vizită, ne-am urcat în mașină și am mai coborât la Cluj-Napoca. Cei 130 km i-am parcurs într-o oră și 50 de minute. Chiar dacă era trecut de miezul zilei, vremea a fost destul de rea, așa că ne-am plimbat ce ne-am plimbat și ne-am oprit la o terasă din centrul istoric. Aici ne-am văzut cu un prieten din oraș care ne-a condus în parcul Cetățuia, de unde am putut vedea de deasupra toată urbea. Cele trei ore petrecute de mașină în parcare ne-au costat 24 de lei, un tarif de luat în calcul. Pentru că trebuia să mâncăm, am mers la un mall din Vestul orașului unde am stat puțin și la cumpărături. La 19:30 plecasem din Cluj și am ajuns înapoi la cazare, în Târgu Mureș, într-o oră și jumătate.


În ultima zi, vineri, 3 septembrie, am hotărât să vizităm celebra Salină Turda, chiar dacă am parcurs jumătate din același drum de joi. Surpriza neplăcută a fost aglomerația din orașul clujean. Salina a fost frumoasă, însă aglomerația dinăuntru a lăsat de dorit. Am fost dezamăgiți că nu au dorit mai mulți tineri să folosească treptele pentru a coborî și urca și au stat în schimb la coadă la lift, unde nu au dat prioritate persoanelor vârstnice sau celor care nu puteau depune efortul de a parcurge câte 13 etaje.

Am plecat din Turda și am parcurs 150 kilometri în două ore și 40 de minute pentru a ajunge în Sibiu. Am trecut pe lângă Alba Iulia, oraș vizitat de asemenea recent, însă Cetatea Alba Carolina merită neapărat văzută de cine nu a mai fost.

La Sibiu am băut o cafea în centrul orașului și ne-am bucurat de un asfințit cald și de vreme mult mai bună decât am avut la Cluj-Napoca. Cei 275 de km din Sibiu până în București au fost parcurși în 4 ore, însă ar fi putut dura mai mult dacă am fi oprit la Dedulești, județul Argeș, pentru a mânca preparate la grătar.

Total: 1240 km
În total, am petrecut o noapte la munte, am vizitat patru orașe minunate (Brașov, Târgu Mureș, Cluj-Napoca și Sibiu) și am fi putut opri în alte destinații care trebuie neapărat văzute cum ar fi Sighișoara și Alba Iulia. Astfel, distanța parcursă în total în cele patru zile a fost de 1240 km, cu mențiunea că 505 kilometri am făcut în ultima zi, conducând în total opt ore.
https://www.dcnews.ro/traseu-de-1-240-k ... 36256.html

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 910
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Locuri Frumoase Din Romania

Mesaj de radu-lancer » Mie Dec 15, 2021 9:19 am

Unde te poți bucura încă de vară, la doar două ore și jumătate de București. Peisajele sunt ca-n Caraibe FOTO
Italia e în orice moment al anului o priză în care îți poți încărca rapid bateriile, dar Sardinia, în septembrie, e varianta în care poți face acest lucru în liniște. Vremea e încă foarte bună, soarele strălucește pe cer, la 27-30 de grade, apa caldă ca din ibric, prețuri sensibil mai mici ca în sezon și mult mai puțină aglomerație.

Dacă vrei să nu pornești cu stângul nu spune nimănui, la debarcare, că ai ajuns în Italia. Sardinia e Sardinia, iar Italia e continentul. Chiar și istoric vorbind sunt legături destul de încâlcite între cele două pământuri, ținând cont că abia acum 160 de ani, în 1861, insula a trecut sub steagul Italiei. Până atunci, a fost colonizată de sarzi, care au migrat din regiunea Dunării, cucerită de romani, cotropită de vandali, stăpânită de arabi, apoi de bizantini și, nu în ultimul rând, de spanioli. Așadar, influențe de toate felurile.

300 de zile însorite pe an
Ce poți să faci în Sardinia acum? În primul rând să ieși din viața urbană, într-un loc în care sunt 300 de zile cu soare pe an. Nu vei vedea orașe mari, edificii, arhitectură modernă, malluri, bulevarde și autostrăzi. Pentru moment uiți de viața din mileniul III, poate și pentru că sarzii nu sunt atât de guralivi precum italienii clasici și par oameni simpli și primitori, mai degrabă modești și preocupați prea puțin de ce se petrece dincolo de perimetrul lor.

Sunt locuri în care chiar și un telefon performant pare un accesoriu nepotrivit, ținând cont mulți dintre locuitori butonează încă aparate arhaice, neavând habar și fiind probabil complet dezinteresați de faptul că în alte colțuri ale lumii sunt deja liste de așteptare pentru nou-apărutul iphone 13.

Situația se schimbă însă radical în zonele exclusiviste, în special pe Costa Smeralda, probabil unul dintre cele mai frumoase locuri de pământ. Peisajele sunt cu adevărat remarcabile, cu plaje micuțe, parcă pictate, în locuri în care marea și-a înfipt ferm colții în buzele tremurânde ale uscatului. Apa e cu o nuanță de verde, de aici și numele de Coasta de Smarald, și spală adânc niște golfuri în care stau somnoroase ambarcațiuni simandicoase, într-o imagine identică insulelor caraibiene.

Porto Cervo, locul preferat de miliardari
Porto Cervo e așa numitul kilometru zero al luxului din Sardinia și locul cu cea mai mare densitate de miliardari pe metru pătrat, dar asta n-are nicio legătură cu prezența mea aici (ca să nu fie confuzii, am venit cu autobuzul în vizită, de la Olbia). Stațiunea nu reprezintă Sardinia tradițională, fiind fondată de prințul Kharim Aga Khan, în 1962, când a construit un port de 700 de dane, cu hoteluri de lux, care a transformat total zona, atrăgând ca un magnet mulți dintre bogații lumii, deja plictisiți de Coasta de Azur sau Ibiza, destinații apropiate, dar devenite deja aglomerate la vremea aceea.

La Porto Cervo poți vedea zeci de ambarcațiuni, aliniate în port ca la expoziție, sub toate pavilioanele globului. Bogătani cu pălării albe coboară din mașini lucioase, la braț cu dudui fermecătoare și bine întreținute chirugical, doar pentru a păși la bordul vaselor de lux, acostate în port, ori pentru a savura o masă cu fructe de mare și prosecco rece, la unul dintre restaurantele cu vedere la mare, unde un prânz costă cât biletul meu de avion, cu tot cu bagaj.

Porto Cervo e ceva deosebit, un fel de Monaco, lux de lux, dar intangibil unui om de rând, exceptând varianta în care ești dispus să faci un credit pentru a sta și tu la masa unde-și bea George Clooney cafeaua, când ajunge pe aici. De când cu pandemia, americanul n-a mai ajuns pe insula pe care, în 2018, a fost luat pe sus, cu scuter cu tot, de un italian cu Mercedes și adrenalină, și a ajuns la spitalul din Olbia, unde toate asistentele și-au făcut poză cu el, după ce s-a constatat că accidental s-a soldat doar cu o sperietură.

Concluzionând, Porto Cervo n-a fost creat pentru oameni simpli, deci - văzut, plăcut, bifat, plecat - o zi e de ajuns. Oricum, Sardinia nu e o destinație ieftină și nici nu ai cum să o păcălești cu Mc Donald s și Pepsi de la butic, pentru simplu fapt că nu găsești așa ceva, ba chiar sunt locuri în care și să cumperi o sticlă de apă sună a provocare, la 4 euro (500 ml), însă poți să te bucuri de insulă și să strângi amintiri și fără să irosești chiar o avere.

https://ziare.com/vacanta/stiri-vacanta ... re-1701041

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 910
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Locuri Frumoase Din Romania

Mesaj de radu-lancer » Mie Iul 13, 2022 9:26 am

FOTO Zece castele și cetăți din România pe care le poți vizita într-o săptămână, cu plecare din București / Hartă, traseu pe zile, informații inedite și sfaturi de călătorie
Șapte zile, aproape 1.200 de kilometri parcurși în circa 18 ore de condus în total prin zone cu peisaje deosebite, popasuri în orașe cu istorie bogată, unde pot fi vizitate cel puțin zece castele și cetăți, majoritatea din perioada medievală. Astfel poate arăta o săptămână de concediu în România.

G4Media.ro/ENTR a realizat un astfel de traseu cu plecare din București, detaliat pe zile, cu informații inedite despre monumentele care pot fi vizitate și cu câteva sfaturi pentru o călătorie fără stres.
CONTINUAREA MAI JOS:

https://www.g4media.ro/foto-zece-castel ... torie.html

Scrie răspuns

Înapoi la “Drumetii”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator