Revista Presei - Mitsubishi News -

Generalitati vis-a-vis de automobilele Mitsubishi
Scrie răspuns
Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 931
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Vin Aug 05, 2022 8:50 am

MOL a deschis parcări moderne cu benzinării și stații de încărcare pentru mașini electrice și pe Autostrada A 1 Deva-Lugoj
Compania MOL a deschis primele două parcări moderne cu benzinării, stații de încărcare pentru mașini electrice și alimentare GPL la Ilia, pe Autostrada A1 Lugoj-Deva, proiect care face parte din programul CNAIR pentru concesiunea spațiilor de servicii de pe A 1 București-Nădlac și A 2 Autostrada Soarelui. În urmă cu o săptămână, CNAIR și MOL deschideau primele două spații de servicii moderne cu aceste dotări, la Murfatlar pe Autostrada Soarelui.

Noile parcări de la Ilia pe A1 în județul Hunedoara sunt în oglindă, pe ambele sensuri, iar în perioada următoare vor fi deschise alte 4 spații de servicii la Pianu și Câlnic, lângă Sebeș, a transmis directorul general al Companiei de Drumuri, Cristian Pistol : ,, Am deschis încă două spații de servicii pe A1!

Continuăm implementarea strategiei pentru dotarea, operarea și întreținerea spațiilor de servicii de pe rețeaua de autostrăzi și drumuri expres prin contracte de concesiune! Cele două noi spații de servicii de pe autostrada Lugoj-Deva (km 389,71), deschise astăzi în zona localității Ilia (pe ambele sensuri), beneficiază de o serie de dotări adaptate cerințelor moderne:
–118 locuri de parcare pentru autoturisme (59 locuri pe Calea 1 și 59 locuri pe Calea 2);
–30 de locuri de parcare pentru camioane (15 locuri pe Calea 1 și 15 locuri pe Calea 2);
–6 locuri de parcare pentru autocare (3 locuri pe Calea 1 și 3 locuri pe Calea 2);
–2 zone dotate cu aspirator (1 loc pe Calea 1 și 1 loc pe Calea 2);
–8 locuri pentru încărcarea vehiculelor electrice (4 locuri pe Calea 1 si 4 locuri pe Calea 2);
–2 stații pentru carburanți (câte una pe fiecare sens de mers);
-2 stații pentru alimentarea cu GPL (câte uma pe fiecare sens de mers);
–2 spații comerciale (câte unul pe fiecare sens de mers);
–2 zone tip Snack bar (câte unul pe fiecare sens de mers);
–2 zone cu toalete publice (câte una pe fiecare sens de mers).”
Un număr de 26 de spaţii de servicii de pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti/ Sibiu-Nădlac şi A2 -Autostrada Soarelui (tronsonul Cernavodă-Constanţa) au fost concesionate în primăvara anului 2021 pentru 20 de ani distribuitorilor de carburanţi Rompetrol Downstream şi Mol România, operatorii economici urmând să amenajeze şi să întreţină toalete publice, staţii de încărcare pentru maşini electrice, spaţii comerciale şi snack-baruri. Spaţiile de servicii sunt „în oglindă” pe ambele sensuri de pe A1 şi A2, dispuse în 13 loturi. De asemenea, concesionarul care are deja staţii de alimentare (pentru unele spaţii) poate amenaja şi alte dotări suplimentare, restaurante, moteluri, parcări securizate (detalii aici)
https://economedia.ro/mol-a-deschi-parc ... uyuP3ZByHs

Germania scade taxele la GPL pentru ca germanul de rand sa renunte la motorina insa si la masinile electrice
Este pentru prima data cand Germania anunta ca alegerea unei masini electrice nu este o solutie momentan pentru piata din aceasta tara unde reteaua de autostrazi nu permite accesul eficient al masinilor electrice.

Programul Rabla al germanilor ofera in continuare o reducere de pret pentru achizitia unei masini electrice, insa statul german ofera in continuare reducerea accizelor pentru GPL insa si reducerea taxelor si impozitelor anuale pentru cei care utilizeaza o masina pe GPL.

In Olanda si Norvegia statele nu mai ofera reduceri pentru masinile electrice pentru ca piata este in impas din toate punctele de vedere, iar mobilitatea eficienta in Europa de Vest cu emisii scazute ramane doar pentru masinile cu GPL si CNG.

In Romania statul nu ofera nici o reducere de pret sau taxe anuale pentru cei care ruleaza pe GPL in ciuda faptului ca intreaga strategie de dezvoltare a marcii Dacia este bazata pe GPL.

Criza economica si razboiul din Europa a dus la cresterea pretului pentru benzina si motorina la un nivel atat de mare incat multi romani chiar nu-si mai permit sa mearga cu masina.

Acesta este si motivul pentru care in multe zone din Romania vedem masini abandonate in parcari, pretul benzinei si al motorinei facand transportul cu masina personala aproape imposibil de realizat.
https://autolatest.ro/stiri/germania-sc ... electrice/

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 931
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Lun Aug 08, 2022 10:30 am

Sistemul bonus-malus în trafic. Cum funcţionează şi cum influenţează preţul asigurării RCA în 2022
Sistemul bonus-malus (B/M) este reglementat prin normele emise de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), fiind introdus ca o măsură de responsabilizare a participanţilor la trafic.

A fost reglementat prin intermediul Legii nr. 132/2017 și a Normei ASF nr. 20/2017 cu actualizările ulterioare. "Anterior exista sistemul de clase, însă pentru clasa B8 reducerea era de 32% (acum este de 50%), iar pentru clasa M8, penalizarea era de 32%, astăzi fiind de 80%", conform unei analize autovit.ro.

"Acest sistem urmăreste ca posesorii de vehicule prudenţi să nu plătească o primă de asigurare identică cu a celor care produc accidente.

Sistemul bonus-malus influentează prima de asigurare in functie de daunalitatea inregistrata in perioada de referinta. in situatia in care in perioada de referinta nu au fost inregistrate daune platite, la reinnoirea politei RCA veti beneficia de un bonus, respectiv o reducere a primei de asigurare.

În situatia în care in perioada de referinţă au fost inregistrate daune platite, la reinnoirea politei RCA veţi fi penalizat prin aplicarea unui malus, respectiv majorarea primei de asigurare. Malusul se aplica la reinnoirea politei de asigurare in anul urmator celui in care au fost platite daune pe baza politei RCA", potrivit rcaon.ro.

Similar Biroului de Credite, există Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) care este obligat să înregistreze, organizeze, păstreze și administreze o bază de date care cuprinde toate polițele RCA.

"La rândul lor, companiile de asigurare sunt obligate să transmită în mod electronic informațiile referitoare la contractele încheiate cu șoferii, mai ales dacă acestea se referă la existența unor daune în trafic.Mai mult, acest sistem face ca firmele de asigurări să nu mai poată oferi polițe RCA la prețuri extrem de mici persoanelor cu un istoric de accidente. De asemenea, sistemul bonus malus oferă o protecție asiguratorului care își asumă un risc mai mare dacă vinde o asigurare RCA unei persoane cu un comportament neadecvat în trafic", se mai arată in analiza autovit.ro.

Cum se modifică clasa bonus malus de la an la an
Daca esti asigurat pentru un an complet si NU ai avut nicio daună decontată pe parcursul acelui an asigurat, clasa ta B/M va creşte cu o clasă. De exemplu, dacă ai pe polita RCA curenta clasa B/M B2, la reinnoirea politei vei avea B3, detaliază rcaon.ro.

În schimb, dacă ai avut o dauna pe parcursul asigurarii curente, atunci la reinnoire clasa ta B/M va scadea cu 2 clase. De exemplu, daca ai pe polita RCA curenta clasa B/M B2, la reinnoirea politei vei avea B0.

Care sunt cele 17 clasele bonus-malus și ce reprezintă
Sistemul bonus malus se bazează pe opt clase de bonus notate de la B1 la B8 și pe opt clase de malus, notate de la M1 la M8. Șoferii pornesc întotdeauna de la B0, o stare neutră, care poate crește la B1 sau poate scădea la M2.Mai jos sunt clasele bonus și reducerea de preț care se aplică la asigurarea RCA. Vom lua un exemplu standard al unei asigurări RCA care costă 600 lei pe an:

Clasa B1 – 5% reducere. Prețul RCA va fi de 570 de lei;
Clasa B2 – 10% reducere. Prețul RCA va fi de 540 de lei;
Clasa B3 – 15% reducere. Prețul RCA va deveni 510 lei;
Clasa B4 – 20% reducere. Prețul RCA va fi de 480 de lei;
Clasa B5 – 25% reducere. Prețul RCA va fi de 450 de lei;
Clasa B6 – 30% reducere. Prețul RCA va fi de 420 de lei;
Clasa B7 – 40% reducere. Prețul RCA va fi de 360 de lei;
Clasa B8 – 50% reducere. Prețul se va înjumătăți, deci vei plăti 300 de lei.
Pentru fiecare an care trece fără incidente în trafic vei primi o clasă, deci, după opt ani fără evenimente rutiere poți plăti cu 50% mai puțin pentru asigurarea obligatorie RCA.

Pentru aceeași sumă de 600 de lei, avem următoarele clase malus și sancțiunile aferente:

Clasa M1 – 10% creștere. Suma aferentă asigurării RCA va fi de 660 de lei;
Clasa M2 – 20% creștere. Astfel, suma va deveni 720 de lei;
Clasa M3 – 30% creștere. Asigurarea RCA va costa 780 de lei;
Clasa M4 – 40% creștere. Costul asigurării RCA va fi de 840 de lei;
Clasa M5 – 50% creștere. Asigurarea RCA va avea valoarea de 900 de lei;
Clasa M6 – 65% creștere. Suma pentru asigurarea RCA va fi de 990 de lei;
Clasa M7 – 70% creștere. Asigurarea RCA va costa 1.020 de lei;
Clasa M8 – 80% creștere. Reprezintă cea mai mare creștere a prețului asigurării RCA. Costul este de 1.080 de lei.
"Indiferent de locul în care te afli pe scala bonus malus, vei scădea cu două clase pentru fiecare incident provocat în trafic. Retrogradarea se cumulează, deci, dacă provoci două accidente într-un singur an, vei scădea patru clase în sistemul BM".

Cum afectează clasa bonus malus prețul RCA
Persoanele care nu au provocat accidente în trafic vor beneficia de o reducere a prețului. Pe de altă parte, dacă provoacă accidente, scade clasa BM și crește prețul asigurării RCA.

"Astfel, dacă un șofer are clasa B7, deci plătește cu 40% mai puțin din prețul RCA, va scădea la B5, iar prețul asigurării va fi mai mic cu doar 25%. Dacă ajungi la nivelul B0 după ce ai crescut mai multe clase, vei plăti prețul standard al poliței RCA.

De cealaltă parte a scalei, odată ce ajungi la nivelul B0 și începi să produci incidente în trafic, prețul asigurării RCA se va majora semnificativ de la 10% în cazul M1 la 80% pentru clasa M8.

Bineînțeles că dacă te afli, să spunem, în clasa M2, poți îmbunătăți situația având un comportament impecabil în trafic. Astfel, în doi ani vei putea plăti prețul standard al asigurării RCA, iar în trei ani fără incidente vei avea o reducere de 5% a prețului poliței RCA", se mai precizează în analiza autovit.ro.

Cum poţi afla clasa bonus-malus în care te încadrezi
Poți afla clasa bonus malus intrând pe site-ul aida.info.ro (Administrare Istoric Date Asigurări Auto) care este în subordinea Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Pentru a vedea clasa bonus malus este necesar să introduci numărul de înmatriculare sau seria de sasiu a autovehiculului. În urma căutării, vei primi informații privind clasarea pe scala BM, compania de asigurare, precum și durata contractului.

Prin interogări succesive poți obține datele specifice, în cazul în care ai mai multe autovehicule. În ciuda diferențelor evidente, data încheierii poliței RCA sau firma aleasă, clasa BM se menține pentru toate mașinile.

De asemenea, legislația în vigoare prevede acordarea celei mai favorabile clase BM pentru toate mașinile deținute, potrivit analizei.

https://ziare.com/rca/sistemul-bonus-ma ... 22-1754587

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 931
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Mar Aug 09, 2022 9:26 am

Calcul simplu în funcție de veniturile tale: Cât trebuie să valoreze maxim mașina personală
În plină criză - sau crize - în România continuă să crească vânzările auto. Cu 35% ar fi crescut vânzările în acest domeniu în țara noastră, în timp ce-n Europa au scăzut cu 13%. În primele patru luni ale lui 2022, România a avut, astfel, cea mai mare creștere a achizițiilor de autoturisme din Europa, cu un avans de 35,6% până la 37.447 de autoturisme.

”În cel mai prost moment economic să cumperi pasive, vânzările auto în România cresc cu 35%, iar în Europa scad cu 13%. Iar suntem "Tigrul Europei..." Valoarea mașinii personale ar trebui să se încadreze în MAXIMUM 6 venituri lunare” scrie Adrian Asoltanie, trainer de educație financiară.

Astfel, a calcula câtă mașină îți permiți este foarte simplu. Vezi ce venituri totale ai într-o lună, înmulțești suma cu 6. Rezultatul este prețul maxim al mașinii personale pe care ți-o permiți.

Iată și ce să ai în vedere înainte de a face pasul către o locuință nouă
”Achiziţia unei locuinţe e o decizie care îţi va influenţa viaţa şi finanţele pe zeci de ani!” atrage atenția Adrian Asoltanie, care subliniază ”10 elemente esenţiale pe care trebuie să le ai în vedere”:

”1. BUGETUL PERSONAL/al familiei calculat pe 12 luni - îţi arată ce bani intră, ce bani ies, pe ce se duc şi ce poţi economisi. Poţi să-l descarci gratuit de pe www.adrian.asoltanie.com/gratuit. Vei descoperi pe câte picioare financiare stai şi ce cheltuieli poţi optimiza.

2. FONDUL de URGENŢĂ de cel putin 1000 - 2000 RON. Poţi să ţii aceşti bani pe card sau într-un cont de economii, însă recomandarea mea este să ai şi o sumă cash pentru defecţiuni casnice sau auto şi mici urgenţe medicale.

3. FONDUL DE SIGURANŢĂ pentru minimum 3 luni de cheltuieli (cont bancar în EURO) care să te protejeze de problemele mai serioase ale vieţii: pierderea locului de muncă, o boală gravă sau o operaţie scumpă, divorţul, decesul partenerului, defecţiuni auto majore. Sigur că poţi economisi şi în lei, însă, din experienţa mea, când ai bani în altă monedă îţi e mai greu să intri în ei.

4. VALOAREA LOCUINŢEI - recomand să nu depăşeşti valoarea veniturilor pe 4 ani. De exemplu, o persoană cu un venit lunar de 5000 RON va alege înţelept o locuinţă în valoare de maximum 50.000 EUR, la care se adaugă eventuale costuri de amenajare, mobilare ş.a.m.d.

5. AVANSUL - minimum 20% din valoarea proprietăţii, chiar dacă banca acceptă şi un avans mai mic. Acumularea avansului este confirmarea faptului că ai resursele şi disciplina să te angajezi la rate lunare timp de 20 - 30 de ani. Joacă-te "de-a casa" cel puţin 1-2 ani înainte de achiziţie, economisind lunar o sumă corespunzătoare viitoarei rate. Este un scurt antrenament înainte de un "maraton" financiar.

6. CREDITUL - rata lunară să nu depăşească 25% din veniturile lunare (personale/ale cuplului). Aş recomanda ca în această perioadă să alegi un credit cu dobândă fixă pentru primii 5-7 ani.

7. VALUTA CREDITULUI să fie aceeaşi cu valuta în care sunt încasate veniturile, pentru a fi protejat de variaţiile cursului de schimb.

Vezi continuarea aici

https://www.dcnews.ro/calcul-simplu-in- ... 82511.html

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 931
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Mie Aug 10, 2022 8:41 am

Mașini clasice și electrice, pe șoselele din Sibiu la Transylvania Classic
Orașul Sibiu și șoselele din județ vor fi, timp de trei zile, din nou punctul de întâlnire al mașinilor clasice și al mașinilor electrice.
Peste 400 de kilometri pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu la volanul unei mașini clasice sau electrice. Asta îi așteaptă, între 11 și 13 august, pe concurenții care s-au înscris în raliul de regularitate Transylvania Classic. La fel ca la edițiile trecute, echipajele cu mașini electrice vor avea competiția lor dedicată: Transylvania Electric.

Raliul de regularitate dedicat mașinilor istorice și mașinilor electrice face parte și anul acesta, alături de alte evenimente prestigioase din întreaga lume, din calendarul Internațional al Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), la eveniment putând însă lua startul atât șoferi amatori, cât și piloți profesioniști cu modele clasice, din categoria Young Timer sau electrice.

La categoria Transylvania Classic vehiculele sunt împărțite pe categoriile B,C,D,E,F,G și H în funcție de anul de fabricație al mașinii între 1900 și 1990. De asemenea, există, la fel ca și la alte mari competiții internaționale, categoria Young Timer pentru mașini produse după 1991. La categoria Transylvania Electric se pot înscrie echipaje cu orice model de mașină electrică, indiferent de anul de fabricație, obiectivul principal fiind de a promova acest tip de mobilitate.

„Transylvania Classic este un raliu de regularitate la care poate participa oricine, nu doar piloți cu licență. Este un eveniment deschis oricărei persoane care deține un permis de conducere și o mașină care se încadrează în regulament. Ne dorim ca Transylvania Classic să devină un eveniment pe care să-l petreci în familie, să fie nu doar o cursă pentru primul loc ci mai degrabă un raliu ca o vacanță, așa cum este și motto-ul evenimentului”, declară organizatorul Transylvania Classic, Sorin Itu.
https://www.economica.net/masini-clasic ... 04040.html

Spectacol demonstrativ Red Bull Racing la București
În postări pe canalele social-media ale Red Bull Racing, campionul mondial de Formula 1 Max Verstappen a anunțat că pe 10 septembrie, în timp ce el va concura în Marele Premiu al Italiei, va avea loc la București Red Bull Racing Show.
Conform anunțului postat și pe site-ul oficial „Red Bull Racing Show Run este spectacolul de motorsport de care nu știai că ai nevoie… Până acum! Dacă te-ai uitat la curse doar la televizor sau online, acum ai ocazia să simți puterea unei mașini de Formula 1 pe propria piele. Un monopost RB7 va încinge pneurile și asfaltul într-un show unic în România. Mai mult, alături îi vor fi Red Bull Driftbrothers și stunt rider-ul Arūnas Gibieža, într-un adevărat festival de o zi dedicat motorsporului”.

Pentru cei care nu cunosc fenomenul, Red Bull Racing Show Run reprezintă o serie de spectacole de motorsport organizate de echipa de Formula 1 Oracle Red Bull Racing în întreaga lume, menite să aducă fanii mai aproape ca niciodată de pasiunea lor. Echipa a încins până acum atmosfera pe străzile unor orașe precum Dallas, Tokyo, Mexico City, Belfast, Copenhaga sau Jedah, iar în septembrie 2022 va face un pit stop în premieră la București.

Evenimentul din capitala României se va derula pe un traseu organizat în fața Palatului Parlamentului. Un monopost Red Bull RB7 din 2011 va principala atracție, alături de două mașini de drift și o motocicletă de cascadorii pilotată de Arūnas Gibieža. Fanii Formulei 1 își amintesc de RB7 ca fiind monopostul cu care Sebastian Vettel a câștigat titlul mondial al piloților în 2011.

La volanul monopostului se va afla pilotul Patrick Friesacher. Acesta are o istorie bogată alături de Red Bull, mai ales în cadrul demonstrațiilor spectaculoase cu monoposturile Oracle Red Bull Racing. El a fost primul junior susținut de Red Bull – încă din 1994 – și a participat în Formula 1 în sezonul 2005.

Traseul pregătit va avea o lungime de 900 de metri și include și două secțiuni denumite „Burnoutzone”. Spectacolul va dura aproximativ trei ore, iar intrarea la eveniment este gratuită. (Foto: Red Bull)

https://www.economica.net/spectacol-dem ... 04205.html

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 931
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Joi Aug 11, 2022 1:05 pm

Banca Transilvania vinde un Mitsubishi cu pedigree de raliu la doar 10,500 de euro – GALERIE FOTO
Banca Transilvania vinde un Mitsubishi Lancer la prețul de 10,500 de euro. Mașina este din 2017 și are puțini kilometri la bord.

Mitsubishi Lancer este unul dintre sedanurile japoneze compacte, accesibile. El se situează în aceeași clasă ca Volkswagen-ul Golf, Skoda Octavia sau Opelul Astra. Cu toate acestea, cea mai mare rivalitate a fost dusă cu un alt model nipon, anume Subaru Impreza. Aflate în aceeași clasa, atât ca dimensiuni, preț și dotări.

Chiar dacă ele se aseamănă prin concept la nivelul pieței de larg consum, marea bătălie s-a dus între modelele sportive. Competițiile de raliu erau câmpul de luptă al acestor două modele, fiecare având abordări proprii pentru dinamică. Rivalitatea a existat, ea culminând cu cea dintre Colin McRae și Tommi Makinen. McRae a câștigat Campionatul Mondial de raliuri în 1995, într-un Subaru Impreza. Cu toate acestea, stilul agresiv și greșelile frecvente nu i-au mai adus niciun alt titlu. În schimb, Tommi Makinen, care pilota pentru Mitsubishi la acea vreme, a câștigat patru titluri consecutive, într 1996 și 1999.Mitsubishi Lancer la 10,500 de euro
De această dată nu vom vorbi despre succesul celor două tabere în lumea sportului cu motor, ci despre ceva mai pământean. Anunțul postat nu este despre un Lancer Evolution, ci despre mașina pe care acesta o are la bază. Astfel, nu vom găsi motoare supraalimentate, tracțiuni integrale complexe sau kit-uri de caroserie agresive. În schimb, avem o mașină compactă, cât se poate de cuminte.
Sub capotă se află un motor de 1,6 litri și 117 cai putere, departe de cei peste 300 ai lui Lancer Evolution X. Acest motor este cuplat la o cutie manuală cu 5 trepte, iar puterea este transmisă roților față.

Mașina este dotată cu patru geamuri electrice, climă automată, oglinzi electrice, senzori de ploaie și de lumină. Computerul de bord arată un kilometraj de 84.703 de kilometri, iar mașina este din anul 2017.


Prețul cerut de BT Leasing pentru acest Lancer este de 10,591 de euro, TVA inclus.
https://www.promotor.ro/stiri-auto/mits ... o-19073541

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 931
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Mie Aug 17, 2022 8:45 am

Începând de astăzi șoferii riscă amenzi și blocarea vehiculelor dacă nu respectă regulamentul de parcare în București
Începând de astăzi, 15 august, conducătorii auto riscă sancţiuni de 200 lei pe zi şi blocarea autovehiculelor dacă folosesc parcările gestionate de Primăria Capitalei şi nu achită tarifele aferente.
Potrivit aceleiaşi surse, contravaloarea locului parcat poate fi achitată şi prin aplicaţia „Parking Bucureşti”. Aceasta poate fi descărcată gratuit din AppStore sau din Google Play.

„Prin Parking Bucuresti App puteţi achita anticipat, online, tariful de parcare folosindu-vă cardul bancar sau prin SMS la numărul 7458. Rămâne, însă, valabilă şi alternativa de plată cu cash în toate parcajele gestionate de Compania Municipală Parking Bucureşti S.A.”, informează compania.

Aplicaţia este utilă şi in găsirea în cel mai scurt timp a parcajelor din apropierea destinaţiei alese şi a locurilor libere.


Astfel, tarifele practicate de Compania Municipală Parking, conform HCGMB 517/2019, în intervalul orar 7.00 – 23.00, de luni până vineri, sunt următoarele:

– 10 lei/oră, în zona 0;
– 5 lei/oră în zona 1;
– 2,5 lei/oră în zona 2.

ADVERTISING

Pentru eliberarea abonamentului, riveranii (persoane fizice care posedă autoturisme şi au domiciliul pe strada unde este amenajat parcajul public) trebuie să prezinte buletinul de identitate şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului . Pentru a se putea acorda acest tip de abonament, adresa din certificatul de înmatriculare trebuie să fie aceeaşi cu cea din buletin.


Riveranii pot beneficia de abonamente, cu sau fără rezervare.

Fără rezervare (plata tarifului permite utilizarea unui loc de parcare fără rezervarea sau nominalizarea acestuia):
– 200 de lei/lună în zona 0;
– 100 lei/lună în zona 1;
– 80 de lei/lună în zona 2.

Cu rezervare (plata tarifului permite utilizarea unui loc de parcare, cu rezervarea acestuia, în intervalul 0.00-24.00):
– 900 lei/lună în zona 0;
– 700 de lei/lună în zona 1;
– 400 de lei/lună în zona 2.

Totodată, persoanele fizice pot alege abonamente de o zi, o săptămâna, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre zonele 0, 1 sau 2 ale Capitalei. De exemplu:

– pentru zona 0: 75 lei/zi, 300 de lei/săptămână, 1.050 de lei/lună;
– pentru zona 1: 38 de lei/zi, 150 de le/săptămână, 525 de lei/lună;
– pentru zona 2: 15 lei/zi, 60 lei/săptămână, 210 lei/lună.

Persoanele juridice au, la rândul lor, posibilitatea de a opta pentru abonamente de o zi, o săptămână, o lună, un semestru sau un an, iar tarifele sunt cu aproximativ 33% mai mari decât în cazul persoanelor fizice.
https://www.economica.net/incepand-de-a ... 05583.html

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 931
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Joi Aug 18, 2022 9:34 am

Mitsubishi L200 a devenit in Ucraina lansatoar de rachete extrem de temut de rusi!
Este pentru prima data cand o tara a incepe sa utilizele rachete S8 montate pe elicoptere MIL24 si avioane de lupta SU25 pe masini utilitare.
Vedeta ucrainienilor este o flota de modele Mitsubishi L200 care a primit un lansator de rachete S8 de 80 mm care pana acum creau panica in randul infanteristilor cand erau montate pe aviatia de lupta.
Mobilitarea crescut a unui pick-up a fost demonsteat de tarile arabe in razboaiele locale unde acest tip de masina este greu de interceptat si pentru simplul fapt ca are o viteza medie de peste 150 de km/h/.
Un lansator de reachete S8 montat pe un L200 are o autonomie de maxim 6 km si poate sa distruga o suprafata mare unde soladatul individual si masinile de lupta cu blindaj slab sunt cele mai afectate.
https://autolatest.ro/stiri/mitsubishi- ... t-de-rusi/

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 931
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Vin Aug 19, 2022 9:12 am

Contracție pe piața auto
Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a raportat 12.099 de mașini noi. În primele 7 luni ale anului au fost înmatriculate 70.811 unități. Topul mărcilor, în ianuarie – iulie, este condus de Dacia, cu 19.871 de unități. Pe locul secund s-a situat Toyota cu 5.675 unități. Ultima treaptă a podiumului este ocupată de Hyundai cu 5.612 unități. Urmează apoi Ford și Skoda cu 5.245, respectiv 4.839 de unități. În luna iulie, românii au înmatriculat, de asemenea, 28.741 de mașini second-hand, cu 19,34% mai puține decât în iulie 2021, dar mai mult decât dublul mașinilor noi introduse pe șosea.
https://jurnalul.ro/auto/contractie-pe- ... 06470.html

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 931
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Mar Aug 30, 2022 9:17 am

Vânzările de mașini electrice și hibride plug-in au scăzut în iunie pentru prima dată după aprilie 2020
O analiză JATO Dynamics cu privire la înmatriculările de mașini în Europa în luna iunie arată că reculul pieței europene a angrenat, pentru prima dată după doi ani, electricele și hibridele plug-in.
Conform raportului JATO Dynamics, luna trecută a fost cea mai slabă lună iunie a pieței auto europene din 1993 până acum. În cele 27 de state analizate au fost înmatriculate în total doar 1.054.807 autoturisme, în scădere de la 1.268.508 în iunie 2021.
Conform lui Felipe Munoz, analist al JATO Dynamics, acest recul important a avut loc și pentru că SUV-urile și mașinile electrice, de obicei motoare de creștere pentru întreaga piață europeană, au înregistrat și ele scăderi.
Deși încă dețin 49,5% din piața europeană a autoturismelor, SUV-urile au înregistrat în iunie o scădere cu 7% față de aceeași lună din 2021, ceea ce a dus la un recul de 4% pe întregul semestru întâi al anului.
La fel, mașinile electrificate – 100% electrice și hibride cu încărcare la priză (plug-in) – au înregistrat o scădere cu 8% până la doar 215.000 de unități. Din acest total, 62% au fost mașini 100% electrice, iar restul de 38% hibride cu încărcare la priză. Reculul din iunie este primul după cel de 17% din aprilie 2020, atunci când pandemia a afectat cel mai puternic piața auto.
https://www.economica.net/vanzarile-de- ... 02429.html

(VIDEO) Întrecerea maşinilor legendare japoneze din anii 90, puse alături în zilele noastre
Modelele japonezele ale anilor 90 au devenit populare printre pasionaţii auto din toată lumea atunci şi-n decenii ce-au urmat inclusiv datorită jocurilor video, unde aceste modele erau prezente, erau modificate frumos şi erau conduse digital. Aşa că au ajuns a fi îndrăgite până şi de cei ce nu le-au condus niciodată. Partea frumoasă e că ingineria lor propriu-zisă era şi mai consistentă şi fascinantă decât ceea ce se întâmpla în acele jocuri video.Ei bine, britanicii au reuşit să adune acum o listă excepţional de completă de modele japoneze legendare din acea perioadă şi să le pună la o întrecere fabuloasă. Practic, toate modelele nipone adorate de cândva, prezente şi în jocul Grand Turismo II, sunt aici.În listă e o Honda NSX, un Nissan Skyline R34, o Mazda RX-7, un Nissan Silvia S15, o Toyota Supra Chaser şi o Supra Mk4, dar şi un Mitsubishi Lancer Evo VI în ediţie Tommi Makinen. Cu atâtea maşini la linia de start, şi sunetul unei asemenea curse e de-a dreptul magnific.
https://piataauto.md/Stiri/2022/08/VIDE ... Pk234zi2hM

Avatar utilizator
radu-lancer
EVO VII
Mesaje: 931
Membru din: Joi Sep 10, 2009 1:06 pm
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Revista Presei - Mitsubishi News -

Mesaj de radu-lancer » Mie Aug 31, 2022 9:05 am

Noul Mitsubishi Fuso eCanter va fi prezentată la IAA Transportation 2022
Filiala Daimler Truck AG, Mitsubishi Fuso Truck and Bus Corporation va prezenta următoarea generație a modelului Fuso eCanter la IAA Transportation 2022 de la Hanovra, în perioada 20-25 septembrie. La fel ca predecesorul său de serie mică, noul autocamion ușor, complet electric, este partenerul ideal pentru o gamă largă de utilizări – de la distribuție în mediul urban la amenajări peisagistice, folosire municipală, servicii de remorcare și chiar pentru unele sarcini de construcții. Prezentarea noii generații eCanter la Hanovra coincide cu lansarea sa în Europa.


În plus față de gama sa largă de utilizări, următoarea generație eCanter este caracterizată de un concept ecologic și economic. Introducerea noii generații eCanter reprezintă o etapă importantă în drumul Daimler Truck către dezvoltarea unei flote de vehicule neutră din punct de vedere al emisiilor CO2. Compania își propune ca, începând din 2039, să vândă numai vehicule ce nu emit CO2 în timpul funcționării, pe piețele din Europa, America de Nord și Japonia.Dezvoltarea noii generații eCanter este rezultatul a aproximativ cinci ani de operațiuni de succes ale clienților din întreaga lume, ca parte a unei producții de serie mică. Vehiculul le oferă clienților o gamă largă de variante diferite, permițând astfel o variabilitate și mai mare decât până acum, pentru diferite utilizări. Vehiculul este compatibil cu diferite caroserii, acoperind aproape toate cerințele relevante în industrie ale clienților din segmentul camioanelor ușoare între 4,25 și 8,55 tone și, astfel, va contribui și mai mult în viitor la un transport urban local fără emisii.

https://www.auto-bild.ro/stiri/noul-mit ... 05845.html

Scrie răspuns

Înapoi la “Generalitati”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 16 vizitatori